La Curtea de Argeş, consilierii locali încalcă legea

Conform Legii administraţiei publice locale, articolul 52, „consilierii sunt obligaţi ca în îndeplinirea mandatului să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii şi să acorde audienţe”. De asemenea, conform paragrafului următor al aceleiaşi legi, „fiecare consilier, precum şi viceprimarul, sunt obligaţi să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului”. Asta nu se întâmplă la Curtea de Argeş. Deşi alegerile au avut loc în urmă cu doi ani, pe site-ul Primăriei figurează doar două rapoarte de activitate pe 2008, ale peremiştilor Gheorghe Bugeac şi Ion Şerban, precum şi raportul pe întreaga activitate al Claudiei Mihăilescu, cea care şi-a dat demisia în 2009. De curând, Şerban a postat pe site şi raportul pe 2009.
Cei doi consilieri PRM au trecut în raportul pe 2008 cam ce au crezut ei de cuviinţă – participarea la şedinţe, propunerile pe care le-au făcut, cele mai multe, neaprobate, etc. „Am încercat să-mi fac datoria faţă de cetăţenii care m-au votat, şi nu numai faţă de aceştia”, scrie Gheorghe Bugeac, iar Ion Şerban recunoaşte că „Am ridicat probleme multe şi aşteptăm soluţionarea lor”. Acesta susţine, în raportul pe 2009, că a propus executivului să prezinte în faţa Consiliului Local „un pachet de măsuri anticriză”, şi împreună, „legislativ – executiv să adoptăm un plan de dezvoltare a municipiului în concordanţă cu realitatea economico – socială”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email