La creşa Posada infirmierele fac curăţenie la WC şi servesc şi la masă

Creşa Posada are 25 de locuri, dar mult mai multe solicitări. Părinţii copiilor din Curtea de Argeş fac coadă la uşa conducerii încercând să obţină un locşor, numai că sunt aprobate cererile în ordinea depunerii lor.
Aglomeraţia e cam mare la creşă, dar nimeni nu se plânge, cel puţin niciun părinte, mulţumit că, totuşi, are unde să-şi lase odrasla cât el e plecat la muncă.
Problemele au apărut în altă parte. Conform specialiştilor de la Serviciul Social al Primăriei, la creşa Posada nu există în acest moment un îngrijitor, şi toate activităţile de curăţenie şi igienizare sunt făcute de către infirmiere. Acest lucru contravine legii, spun cei de la Serviciul Social, citând un articol care prevede că „în unităţile pentru preşcolari se interzice cu stricteţe folosirea la servitul mesei, la debarasarea veselei şi la spălarea acesteia a personalului de îngrijire care a participat, în prealabil, la curăţenia grupurilor sanitare”.
Legea e clară, şi la WC şi la masă nu se poate, dar o alta prevede şi că posturile sunt blocate, astfel încât micuţii de la creşă sunt într-o situaţie delicată – ori nu mai mănâncă, ori altceva nu fac. Încercând să rezolve problema, autorităţile intenţionează să desfiinţeze un post de infirmier, post care oricum e vacant, şi să înfiinţeze unul de îngrijitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email