La Bursa Generală a Locurilor de Muncă – 90 de posturi pentru 300 de doritori

Vineri, la sediul Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Curtea de Argeş (ALOFM), s-a desfăşurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Astfel, peste 300 de argeşeni au venit să consulte oferta locurilor de muncă disponibile, oferite de angajatori. „La Bursă au participat 12 firme, dintre care 11 din municipiu şi una din Piteşti. În total au fost puse la dispoziţia argeşenilor peste  90 de posturi vacante, cele mai multe fiind în domeniul confecţiilor, construcţii sau comerţ. Angajatorii au căutat în principal muncitori cu studii medii sau cu calificare profesională. Pentru cei cu studii superioare a fost doar un singur loc de muncă”, ne-a spus Romică Floroiu, şeful ALOFM.
„Greu îţi găseşti un loc de muncă, eu caut ceva de la începutul anului”
La Bursă s-au prezentat absolvenţi, tineri, dar şi persoane trecute de 40 ani, aflate în şomaj. Oamenii spuneau că de foarte mult timp caută un loc de muncă în zona municipiului, dar fără nici un rezultat. „Am lucrat ca ajutor de bucătar o perioadă şi aş vrea să găsesc ceva în acest domeniu. Am văzut că există un loc disponibil şi am lăsat şi eu un CV. Din păcate nu sunt foarte multe posibilităţi în acest oraş. Greu îţi găseşti un loc de muncă. Eu caut ceva de la începutul anului”, spune Ion Surdu, din municipiu. Nici tinerii care au fost prezenţi la Bursa Locurilor de Muncă nu au avut prea mult noroc. „Nu am prea multe variante. Sunt foarte multe locuri în confecţii, iar eu nu mă pricep la aşa ceva. Aş vrea să găsesc ceva ca vânzătoare sau barman-ospătar. Am terminat o facultate şi degeaba. E un oraş mort aici. Peste tot se cere experienţă, însă dacă am terminat facultatea de curând vă daţi seama că nu am aşa ceva”, spune dezamăgită Daniela, o tânără din municipiu.
„Nu găsesc personal. Mulţi se uită şi pleacă!”
Angajatorii s-au plâns şi ei de lipsa de interes a argeşenilor faţă de locurile de muncă oferite. „Am cinci locuri disponibile în domeniul confecţiilor, pentru croitori mai exact. Nu ştiu dacă voi putea selecta trei persoane astăzi. Mulţi vin şi se uită, dar apoi pleacă. În confecţii este muncă foarte multă, iar de multe ori oamenii preferă să stea acasă. Acum fac angajări pentru că am comenzi mai multe. Este dificil”, spune Cornel Pletea, patronul unei secţii de croitorie. Foarte multe persoane au plecat dezamăgite de la Bursa Locurilor de Muncă. Argeşenii spun că oferta locurilor disponibile a fost restrânsă şi a cuprins doar câteva domenii. „Am stat doar câteva minute şi m-am convins. Nu prea am ce să aleg. Voi căuta în continuare ceva de muncă”, spune Nelu Naum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email