Cristian Libertatu, fost director regional al OPC, este cunoscut de foarte mulţi concetăţeni de-ai noştri, iar cei care sunt mai apropiaţi nu l-au considerat niciodată vreun corupt. Poate şi pentru faptul că situaţia lui materială nu a înflorit deloc odată cu preluarea funcţiei, iar atitudinea sa nu s-a schimbat faţă de cunoscuţi. Pe 13 aprilie a fost arestat cu acuzaţia de luare de mită, iar zilele trecute a venit acasă, urmând să fie cercetat în stare de libertate. Ce a însemnat experienţa arestului şi care este noua perspectivă, ne-a povestit chiar Cristian Libertatu, în interviul de mai jos:
Care a fost cel mai greu lucru de suportat?
– Iniţial toţi îmi spuneau că se va rezolva foarte repede, că nu am de ce să stau în arest, iar mie mi se părea că am pierdut totul. S-a dus naibii carieră politică, profesională etc. Mai apoi am văzut că se lungeşte perioada de arest şi am realizat că cel mai important lucru este familia. Mi-au lipsit enorm fetele mele, Miruna şi Laura, dar şi soţia, Lavinia. Mai ales că Miruna este la şcoală şi mă gândeam cât de greu îi este să facă faţă situaţiei tatălui ei, iar Laura abia vorbea câteva cuvinte în urmă cu patru luni, şi aflam că evoluează fantastic.
Ce v-a dat curaj?
– La început aveam impresia că nimic nu mă poate încuraja, însă pe parcurs familia a fost cea care mi-a dat speranţă. Trebuia să mă gândesc la ei, ca să pot rezista. O lună şi ceva nu dormeam mai mult de o oră pe noapte. Nu-mi reveneam din şoc.
Ce aţi făcut în intervalul acesta în arest?
– În prima perioadă fumam într-una şi îmi puneam întrebări la care nu avea cine să-mi răspundă. Stăteam în celulă cu un copil de 17 ani care fura din magazine. Zicea: «Te rog, vorbeşte şi cu mine». Nu reauşeam să mă obişnuiesc cu ideea. Mai apoi, am citit foarte mult. Am citit şi am scris. Am scris în prima lună peste 200 de pagini cu trăirile mele, iar asta mai rău îmi făcea. Am recitit Cioran şi Eliade. Şi asta tot mai rău îmi făcea, pentru că ei sunt cei mai mari critici ai poporului român, iar revolta mea se amplifica. Deşi le citisem cărţile, una era percepţia la 20 de ani, alta era perspectiva acum.
Ce veţi face profesional de acum înainte?
– Deocamdată, cât timp sunt cercetat în stare de libertate, nu am voie să-mi exercit meseria. Trebuie să se încheie cercetările şi apoi vedem. Prima mea preocupare este să respect întocmai restricţiile impuse. Pentru asta am fost să mă interesez, atât vineri, cât şi luni, la poliţie, despre ce presupun exact aceste restricţii. Eu nu am mai avut niciodată de-a face cu justiţia şi nu cunosc exact termenii. Am încercat să aflu cu cine am voie să iau legătura şi în ce fel, ce înseamnă direct şi indirect, pentru că pot răspunde la un telefon, m-au vizitat mulţi prieteni la Colibaşi şi trebuie să ştiu cu cine am voie să vorbesc şi cu cine nu.
Care este povestea celor 4 mii de euro sau 3 mii de dolari sub formă de mită?
– Sincer, nu vreau să comentez nimic care are tangenţă cu cercetările, pentru că nu vreau să influenţez actul de justiţie. Am dat decalaraţii la DNA, sunt consemnate şi am încredere în procurori şi judecători că vor analiza declaraţiile mele, aşa cum le-am dat de la început. Deocamdată, nu sunt în situaţia să comentez. Am spus de la bun început că sunt nevinovat şi sper că justiţia va vedea clar acest lucru.
Aţi avut mulţi duşmani? Sau cum credeţi că s-a ajuns aici?
– Probabil. Foarte multă lume îmi reproşează că am prea uşor încredere în oameni. Am spus tuturor că voi avea şi de acum înainte, pentru că nu poţi colabora sau trăi în societate fără încredere, fără comunicare. Doar trăim printre oameni, nu printre animale. În privinţa duşmanilor, prefer să îl las pe Dumnezeu să aibă grijă de fiecare, nu sunt eu cel care poate hotărî ceva. În perioada asta m-am apropiat foarte mult de Dumnezeu.
Aţi declarat că nu mai vreţi să auziţi de OPC…
– Mda, în sensul că îmi este necaz că s-a ajuns aici. Alţii îşi dau cu părerea, spun că sunt corupt şi nu trebuia să fiu eliberat. Îmi dau lacrimile când aud astfel de opinii, pentru că eu ştiu că am muncit 14, 15, 16 ore pe zi la OPC şi declaraţia mea de avere este zero. Nu am conturi, nu am case, nu am bani, nu am nimic. Spunea un director de presă că înainte de 2004 OPC era la fel de cunoscut ca Inspecţia Seminţelor, iar de când am preluat eu instituţia, cu toată lipsa de modestie, are o altă vizibilitate OPC. Poate de multe ori mi-am sacrificat familia şi consider că nu merit un tratament acuzator din partea argeşenilor.
