La 19 ani, judecat că a condus fără permis

Un tânăr aflat abia la începutul vieţii îşi ia adio de la adolescenţă direct în faţa instanţei. Dumitru S. Are numai 19 ani şi este din Cepari. El va răspunde penal pentru că a condus o maşină fără să aibă permis auto şi, cum era de aşteptat, a mai făcut şi accident. În urmă cu câteva luni, băiatul se afla în vizită la un prieten şi a reuşit să-l convingă pe acesta să-i dea şi lui maşina, pentru a-şi exersa abilităţile de şofer pe terenul de fotbal din comuna Şuici. Deşi ştia că nu are permis de conducere, prietenul său i-a dat cheile autoturismului, iar Dumitru a plecat la volan spre terenul de fotbal. Numai că, fără să-i mai spună şi proprietarului, puştiul a ieşit cu maşina la o plimbare prin comună. La un moment dat, însă, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un gard, distrugând 17 metri de gard şi trei  stâlpi de ciment. Speriat şi fără pic de experienţă, tânărul a fugit de la locul accidentului, i-a dus maşina prietenului său, căruia i-a spus că a lovit-o pe stadion, după care a plecat spre casă. A doua zi, după câteva verificări, poliţiştii l-au identificat pe Dumitru S., ca fiind autorul accidentului. Pentru inconştienţa sa, tânărul a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi riscă să rămână pieton toată viaţa, în ciuda pasiunii lui de a conduce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email