Kone – eroul de la Cluj!


Universitatea Cluj – F.C. Internaţional Curtea de Argeş 1 – 3 (1-1). În marşul spre Liga lui Mitică, F.C. Internaţional Curtea de Argeş a călcat în picioare fosta echipă a lui Dorinel Munteanu venită din prima ligă. Chiar şi fără jucătorii de bază, Schumacher, Vezan, Stoianof şi Cătălin Lazăr, echipa lui Benone Lazăr a câştigat cu 3 – 1 partida cu „Şepcile Roşii” pe care au eliminat-o din lupta pentru promovare. Cu un Seydou Kone în zi de graţie, Interul a ajuns la plus opt în clasamentul adevărului şi la numai un punct de locul doi care aduce promovarea. Faţă de primul loc ocupat de Unirea Alba Iulia, echipa pregătită de Ştefan Stoica are trei puncte mai puţin. Din păcate, în pauza meciului a avut loc un incident incredibil care putea întoarce soarta mecuilui: maseorul Universităţii Cluj, Mircea Moldovan l-a lovit golăneşte, cu capul în faţă pe jucătorul Interului, Marian Constantinescu, acesta fiind imediat dus la spital. Pe final, arbitrul vâlcean Eugen Roşu i-a eliminat pe Cordoş de la gazde şi Popa de la oaspeţi prentru loviri reciproce.

La golul clujenilor a fost fault la portar!

Partida disputată pe un teren mic şi mocirlos a început excelent pentru argeşeni. Era doar minutul 6 când Kone a şutat senzaţional de la 20 de metri, mingea a lovit bara transversală, a lăsat noroiul acolo şi a intrat în poartă: 1 – 0 pentru Internaţional! Peste 12 minute, Universitatea a egalat la o fază fixă: Şuteu a executat un corner, iar Băd îl faultează evident pe portarul Pampea aflat în careul mic, şi înscrie cu capul de la 3-4 metri: 1 – 1. Nouă din zece arbitrii ar fi fluierat fault la Pampea. Vâlceanul Roşu a fost al zecelea… Până la pauză, clujenii ratează două mari ocazii, la prima fundaşul Bier salvând providenţial de pe linia porţii goale.

Roşu a dat roşu de două ori

Disperaţi şi supăraţi că pierd un meci după 10 etape de invincibilitate, jucătorii de la Universitatea au fost extrem de agresivi şi nervoşi, mai ales pe finalul meciului. În minutul 87 Cordoş îl loveşte pe Popa, acesta nu stă nici el „lemn Tănase” şi ripostează, iar arbitrul Roşu le dă roşu la amândoi. Meleul format la acest incident de majoritatea jucătorilor ambelor echipe, a dus la întreruperea meciului preţ de două minute.

Maseorul huligan

La finalul primei reprize, când ambele echipe mergeau către vestiar, între „secundul” Universităţii, Marius Popescu şi jucătorul Interului, Marian Constantinescu, a avut loc un schimb tăios de replici. Maseorul clujenilor, Mircea Moldovan, a intervenit şi l-a lovit bestial cu capul în gură pe jucătorul argeşean. Constantinescu a căzut ca fulgerat. Imediat a fost dus la spital fiind suspect de fractură a piramidei nazale. Medicii l-au diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral cu pierdere de memorie. Maseorul Moldovan este recidivist, la meciul din tur cu F.C. Bihor fiind eliminat pentru injurii aduse arbitrilor şi a fost amendat cu 4.000 de roni. Conducerea clubului Universitatea îl va da afară pe maseorul huligan după o şedinţă care va avea loc astăzi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email