Kärcher a început producţia la Curtea de Argeş

De câteva zile Kärcher a început să producă la Curtea de Argeş. Hala, construită de o firmă din Ungaria, este gata, şi mai sunt de făcut doar amenajările exterioare. În noua fabrică se produc aspiratoare industriale şi de uz casnic.

„În primă fază, când pornim fabrica, vom avea 100-120 de angajaţi, însă până la finalul anului vrem să ajungem la 150-200 pentru ca apoi să creştem. Anul viitor vom ajunge la 280-300 de salariaţi, iar până în 2025 avem în plan să creştem şi să ne dezvoltăm activitatea astfel încât să ajun­gem la 800 de salariaţi în Ro­mânia în producţie“, declara în luna august Ion Bican, managing director al CER Cleaning Equipment, firma prin care nemţii de la Kärcher vor opera fabrica din România.

„Pentru anul 2017 ne-am propus să producem în fabrica din Curtea de Argeş circa 800.000 de aparate de curăţenie, atât îndustriale, cât şi de uz casnic. Estimăm pentru anul viitor o cifră de afaceri de 40-45 milioane de euro“, a mai spus directorul Bican.

 

Nemţii au ridicat o fabrică de 20 de milioane de euro la Curtea de Argeş, însă 40% din sumă a fost ajutor de stat. Grupul german Kärcher are afaceri de două miliarde euro şi peste 11.000 de salariaţi la nivel mondial. Nemţii nu aveau producţie directă în România, însă fabricau aspiratoare în parteneriat cu Electroargeş, parteneriat care, cel puţin deocamdată, va fi menţinut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email