„Copilul – spune marele pedagog elveţian Ed. Claparede – este o fiinţă a cărei principală trebuinţă este jocul, /…/ această tendinţă spre joc este tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm şcoala cu viaţa, să procurăm şcolarului acele mobiluri de acţiune care se consideră de negăsit în sala de clasă”.
Iată de ce, gândesc că jocul didactic este necesar ca metodă de maximă utilitate. Acesta vine în concordanţă cu cerinţele psihice ale copilului de a se juca, numai că se joacă pe o nouă treaptă, învăţând. Îmbinând distracţia, surpriza, buna dispoziţie cu sarcina didactică, apelând la potenţialul intelectual, moral şi fizic al copiilor, acesta asigură o activitate complexă, interesantă, antrenantă, dezvoltă flexibilitatea gândirii, perseverenţa în acţiune, spiritul de cooperare, consolidează o serie de deprinderi, stimulează iniţiativa, inventivitatea, creativitatea.
Ca o pledoarie în susţinerea importanţei jocului să ne lăsăm în voia imaginaţiei, concepând începerea unei lecţii în două variante:
a) Astăzi vom face operaţii complexe;
b) Astăzi, copii, ne vom juca gândind – adică vom face jocuri matematice.
În varianta a doua, crisparea, teama de a greşi, adversitatea dispar atunci când pronunţăm numai cuvântul „joc”, pentru că jocul este dăruit copilului, precum munca maturului, şi astfel, îl aducem pe copil în climatul naturii sale, deoarece „Natura este scrisă în limbaj matematic”, aşa spune Galileo Galilei.
Predată sub formă de joc al perfecţiunii, matematica va căpăta valenţe noi sub raportul activităţii şi accesabilităţii ei.
Experienţa şi rezultatele obţinute de mine în practica şcolară mă îndreptăţesc să cred că jocul didactic este o metodă modernă care aplicată corect, cu spirit de inventivitate şi iscusinţă, va da rezultate deosebite.
Folosirea cuvântului „joc” de prea multe ori nu trebuie să ducă la impresia că matematica este o joacă de copii. Folosirea jocurilor didactice presupune din partea învăţătorului mult tact pedagogic şi un fin discernământ, căci nepriceperea ar duce exact la joc. În acest sens jocurile didactice sunt grupate pe capitole ale matematicii sau după scopul urmărit, astfel încât folosirea lor să ducă la formarea deprinderilor de calcul, la dezvoltarea creativităţii şi perspicacităţii, activizând şi dinamizând procesul de predare-învăţare.
Consider că folosirea jocului nu s-a făcut sau nu se face de dragul noului, ci ea vine în întâmpinarea unei cerinţe imperioase, motivată de stările psihice ale elevilor la orele de matematică. În urma testărilor date elevilor şi a rezultatelor obţinute, pot să afirm cu certitudine că jocurile didactico-matematice vor ocupa în viaţă un loc preponderent în procesul de învăţământ, având partea lor de contribuţie la ridicarea învăţământului la nivelul calitativ cerut de comanda socială a epocii pe care o trăim.
Înv. Luminiţa Chiţulescu
Bibliografie: Ed. Claparede, Educaţia funcţională, E.D.P., Bucureşti, 1973
