Jandarmii argeşeni vor apăra ariile protejate

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş şi Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului au încheiat recent un protocol de colaborare pentru creşterea eficienţei acţiunilor de prevenire şi combatere a faptelor antisociale comise în zona ariilor naturale protejate.
Planul  de colaborare a fost încheiat pe o durată de 12 luni şi va avea ca obiectiv general protejarea celor 3.435 de hectare incluse în categoria zonelor de conservare specială din Argeş. Potrivit ofiţerului de presă al IJJ Argeş, locotenent Liviu Sîia, principalele arii vizate sunt Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Brusturetului si Cheile Dâmbovitei. Prin protocol s-a stabilit organizarea şi executarea în comun de pânde, filtre, controale, patrulări pedestre şi patrulări auto, pentru descurajarea şi combaterea braconajului cinegetic şi tăierilor ilegale de arbori. Colaborarea va viza totodată prevenirea şi combaterea actelor de agresiune îndreptate împotriva personalului administraţiilor ariilor protejate, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. De asemenea, vor fi organizate campanii de informare şi prevenire în comunităţile locale din imediata apropiere a Parcului Naţional Piatra Craiului, respectiv comunele Dâmbovicioara şi Rucăr, în vederea conştientizării şi  implicării cetăţenilor în acţiuni de  protecţie a mediului. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email