Jan Cristescu, angajat al Primăriei, a arendat de la Consiliul Local păşunea alpină

„Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui Cristescu Ion Cristea, fost funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Curtea de Argeș”, se arată într-un comunicat de presă remis ieri de ANI.
Jan Cristescu, după cum e cunoscut în oraş, „a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă în perioada exercitării funcției publice, întrucât, în calitate de referent, respectiv inspector la Biroul Registrului Agricol din cadrul Primăriei Curtea de Argeș, a întocmit și semnat referate prin care a propus încheierea contractelor de arendare pe o periodă de 10 ani persoanelor care au deținut contract de pășunat până la momentul respectiv”, potrivit comunicatului ANI.
Contracte cu Consiliul Local
În calitatea sa de inspector la Registrul Agricol, Cristescu a propus Consiliului Local prelungirea contractelor de păşunat, iar Consiliul a adoptat hotărâri în acest sens.
Ulterior adoptării acestor hotărâri, Jan Cristescu a încheiat cu Consiliul Local Curtea de Argeș două contracte:
  – un contract de locațiune cu Consiliul Local Curtea de Argeș, în calitate de locator, și Cristescu, în calitate de locatar, având ca obiect darea în folosință a suprafeței de 200 ha pășune alpină, durata contractului fiind de 10 ani (01 iunie 2005 – 20 septembrie 2014).
 – un contract de arendare cu Consiliul Local Curtea de Argeș, în calitate de arendator, și Cristescu, în calitate de arendaș, având ca obiect darea în folosință a suprafeței de 240 ha pășune alpină, durata contractului fiind de 8 ani (01 martie 2007 – 20 septembrie 2015).
Jumătate de million de euro de la APIA
Pentru suprafețele de teren deținute în arendă Jan Cristescu a accesat fonduri europene de la APIA Argeș, în perioada 2007 – 2012, în valoare totală de 2.287.182,55 lei.
Astfel, Ion Cristea Cristescu a încălcat dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. a) și c) și alin. (2) din Legea nr 161/2003, potrivit cărora „Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una din următoarele situații: este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial; […] interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice; în cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct”.
„Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Cristescu Ion Cristea a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se mai arată în comunicatul ANI.
Cercetat de DNA
La sfârşitul lui 2011, ziarul nostru a scris despre faptul că Jan Cristescu este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) din cauza unui contract încheiat cu Consiliul Local şi pe care l-a modificat ulterior. Fostul viceprimar, Costoinel Vasilescu, şi o juristă din Primărie au fost chemaţi să dea cu subsemnatul la DNA pe această temă.
În luna februarie a anului 2007, Consiliul Local aproba hotărârea numărul 37, conform căreia contractele de locaţiune a păşunilor alpine erau transformate în contracte de arenda. Pe baza acestei hotărâri, municipalitatea a încheiat contracte de arendă cu trei proprietari de ovine, printre ei numărându-se şi Jan Cristescu. Miza era importantă, în funcţie de aceste contracte putându-se obţine subvenţii de la APIA.
Actul semnat de Jan Cristescu şi de Primărie avea trecută o suprafaţă de 230 de hectare pentru un anumit număr de animale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură acordând subvenţii din fonduri europene pentru creşterea animalelor, în funcţie de suprafaţă şi de numărul de ovine. Ulterior, contractul lui Jan Cristescu a fost modificat, iar în loc de 230 de hectare au apărut 1200 de hectare şi un alt număr de animale. Acest contract, modificat, a fost trimis la APIA, împreună cu alte acte, în vederea accesării de subvenţii. Numai că instituţia este obligată să retrimită la Primărie documentele, pentru confirmarea acestora, moment în care s-a descoperit greşeala.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email