ITM Argeș a făcut 98 de controale la firmele din construcții

„În perioada 01.04-30.09.2023, în cadrul Campaniei Naționale privind modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate la nivel naţional în domeniul construcţiilor ce se va desfășura până la data de 30.11.2023, au fost efectuate un numar de 98 controale ce au vizat unități de pe toată raza județului Argeș”, transmite Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș.

În urma acestor controale au fost aplicate 76 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 140.000 lei.

Printre deficiențele constatate se numără – echipamentele de muncă sunt utilizate fără sisteme de protecţie colectivă,  fără balustradele solide (suficient de înalte şi având cel puţin o bordură, o mână curentă şi protecţie intermediară), fără platforme sau plase de prindere, suficient de solide pentru a împiedica/opri căderile de la înălţime; nerespectarea prevederilor legale privind instruirea lucrătorilor; neîngrădirea și delimitarea zonelor periculoase; nerealizarea semnalizării  de securitate și sănătate în muncă; neutilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie corespunzătoare  (centuri de siguranţă sau alte mijloace de ancorare, căşti, bocanci).

În multe cazuri, platformele de lucru, pasarelele şi scările schelelor sunt dimensionate și construite astfel încât prezintă riscuri de accidentare în timpul utilizării.

„Acțiunile de control vor continua și  în perioada următoare”, precizează ITM Argeș.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email