ITM Argeș a făcut 13 controale și a aplicat 15 sancțiuni contravenționale în parchetele forestiere

ITM Argeș a verificat, în perioada octombrie – noiembrie 2023, respectarea modului de utilizare a echipamentelor de muncă şi a tehnologiilor de exploatare în parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere, anunță instituția într-un comunicat de presă.

Obiectivele acestei acțiuni au fost, potrivit ITM,  „creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor din domeniul de activitate exploatare forestieră în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă şi luarea tuturor măsurilor necesare în vederea prevenirii accidentelor de muncă; diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activităţi de exploatare forestieră, precum şi activităţi de transport tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere și eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în activităţile specifice ale societăţilor comerciale din domeniul exploatărilor forestiere”.

Astfel, în domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii ITM au făcut 13 controale și au aplicat 15  sancţiuni contravenționale, din care 6 amenzi în valoare totală de 40.500 lei.

Principalele deficiențe constatate de ITM au fost  neasigurarea efectuării controlului medical periodic și la angajare, neasigurarea organizării activității de acordare a primului ajutor, neasigurarea exploatării fără pericole a instalațiilor de ridicat, lipsă autorizare ISCIR a echipamentelor de muncă, neasigurarea echipamentului individual de protecție.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email