Spațiul argesean al timpurilor noastre, ca și al întregii Românii de astazi, a fost cândva (într-un fel sau altul) martor al existenţei celor mai importanți voievozi din dinastia Basarabilor, care au contribuit în timp la întregirea, întemeierea, independența şi prosperitatea Țării Romanesti.
Având ca reper anul 1330 (9-12 noiembrie), când a a fost obţinută celebra victorie în Bătălia de la Posada (de către viteaza oaste a lui Basarab I), consider că este demn de reamintit câteva nume de mari voievozi din dinastia Basarabilor (înainte de Vlaicu vodă, potrivit studiilor unor istorici celebri, precum Bogdan Petriceicu Hajdeu, Alexandru D. Xenopol, C.C. Giurescu, P.P. Panaitescu), ce stăpâneau teritorii românești, integrate ulterior (în întregime sau în parte) în cadrul viitorului stat feudal muntean. Cu cinste și recunostinţă, pentru faptele lor vitejești în folosul și pentru dăinuirea neamului românesc, îi enumer în continuare: Seneslau (cca. 1241-1247; considerat în urma cercetărilor și descoperirilor arheologice că fiind primul voievod cu reședința în Curtea Domnească de (la) Argeș în secolul XIII); Litovoi (cca. 1240-1277); Bărbat (cca. 1277-1290; fratele lui Litovoi); Radu Negru sau legendarul Negru Vodă (cca. 1290-1310, apreciat de către unii istorici ca fiind chiar cel cunoscut cu numele de Thocomerius, Thocomer sau Tihomir, după un document maghiar; urmaș al lui Bărbat sau fiu al lui Seneslau; considerat ca primul domn al Valahiei și următorul după Seneslau cu capitala în Curtea Domnească de (la) Argeș, după mutarea ei de la Câmpulung -Muscel); Basarab I (1310-1352; fiu al lui Thocomerius, potrivit unui document emis în 1332 de regele Carol Robert de Anjou al Ungariei; Întemeietorul statului feudal Tăra Romanească, după alte eforturi complexe unificări și reunificări teritoriale); Nicolae Alexandru (1352-1364; fiul lui Basarab I; fondatorul primei Mitropolii a Ţării Românești în 1359 prin Sfântul Ierarh Iachint de Vicina).
Unul dintre voievozii cei mai de seamă ai românilor, urmaș al Basarabilor, care a condus cu dârzenie și demnitate Valahia timpului, sau este celebrul domnitor (numit în popor) Vlaicu Vodă. Fiu al domnitorului Nicolae Alexandru, Voievodul, cunoscut cu numele de Vladislav I al Ţării Românești (1364-1377), reprezintă (potrivit scrierilor celebrului învățat, istoric și om politic Nicolae Iorga) cel de-al patrulea stâlp al procesului de întemeiere, dezvoltare și consolidare a statului valah, după Basarab I, Nicolae Alexandru, înainte de Mircea cel Bătran. Totuși, foarte important este Negru Vodă, de aceea el trebuie să mărească numărul menționat… la cinci, considerându-l primul.
Implicațiile renumitului Voievod muntean, (urcat pe tronul Ţării Românești la vârstă de 39 de ani) de natură politică, economică, militară și religioasă (ortodoxă și catolică) atât pe plan intern, cât și în relațiile cu statele din proximitate, au permis o continuare a recuperării, armonizării și echilibrării funcționale a statului valah în urma pierderilor (materiale, umane și de altă natură) provocate capitalei sale din vechime-Curtea de (la) Argeș-prin invazia (cu câțiva zeci de ani înaintea inscăunarii sale) de către mândra oaste a regelui maghiar Carol Robert de Anjou.
Contextul relevat este fondat pe realitatea cunoscută a mutării capitalei Țării Românești la Câmpulung-Muscel, imediat după bătălia de la Posada, și revenirea ei în celebra Curte Domnească de (la) Argeș, după cca. 38-39 de ani-abia în 1369, când iscusitul Voievod Vlaicu o readuce la funcțiunea ei completă și mult evoluată, adecvată conducerii unui stat muntean suveran și independent, potrivit specificului și cerințelor acelor timpuri istorice -medievale românești. (Va urma)
Prof.univ.dr. Gheorghe MINCULETE
