În perioada 7-9 iulie 2017 se desfăşoară la Curtea de Argeş cea de-a patra ediţie a Festivalului Medieval Curtea Domnească. Vineri seara, la deschidere, vor avea loc, ca de fiecare dată, demonstrații de luptă, parade militare, ateliere diverse și concerte susținute de unele dintre cele mai în vogă nume ale momentului.
De altfel, chiar de la primele ore ale zilei de vineri vor mărșălui pe Bulevard cei de la Societas Milites Getae. Ziua va continua cu diferite demonstrații realizate de iscusiții cavaleri, până la lăsatul serii, când Grazziela Marineață, Ponticele și Trei Parale vor face să răsune acordurile lor peste tot în oraș, până târziu în noapte.
Ziua a doua a Festivalului va debuta cu obișnuita paradă prin oraș, la care de data aceasta se vor alătura și Străjerii Voievodului de Câmpulung, care au participat şi anul trecut la Festival. Peste zi, sunt programate atelierele medievale organizate de ei, iar ziua se va încheia în acordurile de chitară ale celor de la Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”, cu melodiile pline de esență și sentiment ale lui Tică Lumânare, dar și cu trupele Truverii, Spitalul de Urgență și Iris.
Ultima zi a Festivalului Medieval Curtea Domnească va debuta cu parada și demonstrațiile de luptă ale celor de la Societas Milite Getae, urmând ca pe tot parcursul zilei scena să fie luată cu asalt de jocurile și cântecele populare ale invitaților: Ansamblul Doina Bascovului, Rapsozii Bascovului, Rapsozii Argeșului, Ansamblul Argeșul, Ansamblul Doruri Muscelene, Ansamblul Doina Argeșului, Elisabeta Turcu și Petrică Mâțu Stoian.