Joi, noii consilieri locali în frunte cu noul primar şi noul viceprimar au răspuns invitaţiei ÎPS Calinic de a se întâlni. „Sala Manole din Palatul Arhiepiscopal a primit, în ziua de 21 iulie 2016, vizita membrilor Consiliului Local din Municipiul Curtea de Argeș, care au fost primiți de Părintele Arhiepiscop Calinic. Domnul Panțurescu Constantin, primarul Cetății Basarabilor, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru invitația de a veni la Mănăstirea Curtea de Argeș și pentru Arhiereasca Binecuvântare, la început de mandat, și a prezentat pe consilierii locali.
Au fost discutate probleme cu privire la monumentele istorice din municipiu și despre proiectele europene în care este angrenată Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin care se dorește restaurarea și punerea în valoare a acestora, dorindu-se atragerea unui număr cât mai mare de turiști care să vină și să se bucure de frumusețile Argeșului.
De asemenea, s-a pus accentul pe finalizarea lucrărilor la noua Catedrală Arhiepiscopală și necropolă regală, dar și pe realizarea unor parteneriate cu privire la evenimentele importante ale localității. Aleșii locali au vizitat parcul mănăstirii și Muzeul Arhiepiscopiei”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei.
Ce nu scrie în comunicat este că Eparhia Argeşului ar vrea înapoi Ruinele San Nicoară, pe care le-au pierdut după 14 ani de administrare gratuită. Motivul este acelaşi cu cel invocat anul trecut, la o şedinţă a fostului Consiliu – iminenţa accesării unor fonduri europene, depunerea unui proiect cu dată imediată, etc. Discuţiile au fost interesante, şi probabil că proiectul de hotărâre pentru concesionarea Ruinelor pe o perioadă de 25 de ani va fi votat de majoritatea din Consiliu Local, majoritate care a fost mişcată adânc şi profund de faptul că însuşi arhiepiscopul a primit delegaţia consilierilor, a hrănit-o cu prăjituri şi a mai şi plimbat-o prin grădina Palatului Regal, printre flori.