Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, aniversează 28 de ani de la hirotonirea și instalarea ca arhiereu vicar în Episcopia Râmnicului și Argeșului. Evenimentul a avut loc în ziua de 17 noiembrie 1985, potrivit Biroului de presă al Arhiepiscopiei, iar pe 12 februarie 1990 Sfântul Sinod a decis reînfiinţarea Episcopiei Argeşului, cu jurisdicţie peste judeţele Argeş şi Teleorman. Ca locţiitor de episcop, la 4 aprilie 1990, a fost numit arhiereul vicar Calinic Argatu Argeşeanul, ales episcop eparhiot în 27 septembrie 1990 şi înscăunat la 18 noiembrie 1990. Primul titular al nou-înfiinţatei eparhii s-a născut în Cracăul-Negru la 6 iunie 1944, din părinti ortodocși români: Elena si Haralambie, numindu-se din botez Constantin. ÎPS Calinic are o bogată activitate pastoral misionară, iniţiind restaurarea şi construirea multor biserici. De asemenea, pentru activitatea cărturărească, din anul 2006 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În domeniul literar a scris şi coordonat numeroase lucrări şi studii în publicaţii naţionale şi internaţionale.