Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împlineşte pe 6 iunie 73 ani. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a adresat Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare, scrie crestinortodox.ro.
ÎPS Calinic s-a născut la 6 iunie 1944 în localitatea Cracăul – Negru, comuna Crăcăuani, județul Neamț. A studiat la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamţ (1959-1964) şi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1964-1968).
În 6 septembrie 1964 a fost hirotonit diacon celib, apoi preot, la 8 septembrie 1964. A slujit ca preot în Parohiile Tioltiur şi Inău din Transilvania (1964-1971). A fost tuns în monahism la Mănăstirea Căldăruşani în decembrie 1971, primind numele Calinic. Aici, a îndeplinit ascultările de muzeograf şi secretar al mănăstirii de metanie (1972-1974), apoi a fost transferat la Mănăstirea Cernica (1974-1977); a fost numit stareţ al Mănăstirii Sinaia (1977-1981), apoi al Mănăstirii Cernica (1981-1985).
În 30 septembrie 1985 a fost ales arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu titlul Argeşeanul şi cu reşedinţa la Mănăstirea Curtea de Argeş.