ÎPS a vizitat o biserică românească din Albania

Cu binecuvântarea Prefericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, o delegație din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, se află în aceste zile în vizită la noua biserică românească construită în orașul Korcea din Albania, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei. Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a analizat evoluția lucrărilor executate până în prezent la pictura din interiorul acestui sfânt lăcaș de rugăciune.
După anul 1989, este cunoscută implicarea Chiriarhului Eparhiei Argeșului și Muscelului pentru revigorarea vieții religioase a aromânilor din Albania, care au avut mult de suferit în timpul regimului totalitar comunist din perioada 1945-1990. În anul 1967 regimul totalitar din Albania a declarat statul ateu distrugând toate bisericile ortodoxe și catolice. În anul 1992 a fost înființată Asociația Aromânilor din Albania care și-a propus printre altele să reorganizeze viața religioasă a acestei comunități. Astfel Tache Veriga, fost sculptor, este trimis în România pentru a urma cursurile Facultății de Teologie Sfânta Muceniță Filoteea din Pitești. După absolvire, acesta este hirotonit preot de Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic. Totodată, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Teoctist și prin directa implicare a ierarhului argeșean, în anul 1995 au început lucrările la noua bisercă ortodoxă românească din Albania ridicată în orașul Korcea, care poartă hramul “Schimbarea la față”. Preot paroh pentru acest sfânt lăcaș de rugăciune a fost numit Tache Veriga. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrările continuă și astăzi la această biserică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email