Ionuţ Dolănescu vine la Curtea de Argeş

Astăzi are loc deschiderea celei de-a doua ediţii a Zilelor Casei de Cultură „George Topârceanu” din Curtea de Argeş. În cadrul acestui eveniment se vor organiza expoziţii de pictură, lansări de carte şi concerte de muzică populară şi dansuri populare. Astfel, astăzi la ora 16:00 va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Bucurii de primăvară”, realizată de Yasmina Moscovici din Venezuela şi prezentarea miniexpoziţiei „Rapsodii de primăvară” care cuprinde desene, picturi, colaje şi lucrări cu aplicaţii textile ale elevilor cu dizabilităţi de la Centrul de Zi „Marina”.

Sâmbătă – concert extraordinar de muzică şi dansuri populare

Vineri, la ora 10:00, va fi prezentată Expoziţia – concurs Naţională de Icoane „Rugămu-ne Ţie!”, argeşenii având posibilitatea să vadă cele mai frumoase icoane din ţară. De asemenea, vineri, începând cu ora 11:00, va avea loc prezentarea filmelor din cadrul Festivalului – concurs al Filmului cu Tematică Religioasă „Lumină din Lumină”. „Juriul festivalului a selectat cele 13 filme care vor intra în finală. Toate sunt foarte bine realizate, iar argeşenii vor avea cu siguranţă ce să vadă în cadrul acestui concurs”, a spus Cristian Mitrofan, manager Casa de Cultură. Sâmbătă, la ora 12:00, sala de spectacole a Casei de Cultură va găzdui un concert extraordinar de muzică şi dansuri populare. „Vor participa la spectacol Ansamblul folcloric Argeşul, grupurile vocale Rapsozii Argeşului şi Doruri Muscelene, dar nu în ultimul rând invitatul special Ionuţ Dolănescu. La toate evenimentele intrarea va fi liberă”, a mai spus Cristian Mitrofan. Toate manifestările sunt organizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Argeş, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, Primăria Curtea de Argeş şi Consiliul Local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email