Recent întors la Curtea de Argeş, după ce a fost comandant adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, comisarul şef Ionel Ispir şi-a reluat activitatea ca lider al poliţiştilor din Curtea de Argeş. Calitatea de comandant al
Poliţiei Municipale a dobândit-o ulterior pensionării fostului comandant, comisarul şef Ion Mihai. Cum funcţia de comandant al Poliţiei Municipale nu îi este deloc nouă, el aflându-se la conducerea Poliţiei Municipale cu ceva ani în urmă, Ionel Ispir şi-a început munca la Curtea de Argeş cu aceeaşi seriozitate şi dăruire ca şi atunci. Despre experienţa sa de la Piteşti şi despre motivele reîntoarcerii la Poliţia Curtea de Argeş ne-a vorbit în rândurile care urmează.
Care a fost motivul pentru care v-aţi întors la Curtea de Argeş?
Nu am avut un motiv anume. Pur şi simplu aşa am dorit. Curtea de Argeş este oraşul unde am trăit şi unde locuieşte familia mea. Motive ar fi, pe lângă a fi aproape de casă, naveta grea şi costisitoare, care mă obosea mult. Nu am fugit de muncă şi nici nu o să fac vreodată acest lucru.
Ce aţi învăţat din experienţa de la Piteşti?
Cu certitudine a fost o experienţă utilă pentru mine. Altfel văd lucurile acum, după ce am fost acolo. Deşi oraşul este mic, Biroul de Ordine Publică şi Poliţia Rutieră de la noi au cea mai amplă problematică la nivel de judeţ. Un lucru îmi place mult la Curtea de Argeş. Aici mă pot implica în acţiuni, pot participa efectiv la ele, în timp ce la Piteşti nu puteam, fiind tot timpul în birou.
Ce aţi schimba la Poliţia Curtea de Argeş?
Lucruri esenţiale de schimbat, sincer, nu sunt. Punctual, pe diferite domenii, ar mai fi ceva de adăugat, dar nu lucruri relevante, pentru a întări siguranţa cetăţeanului. Numărul nostru, al poliţiştilor, este mic, în comparaţie cu problemele ivite, însă niciodată nu ne plângem că nu realizăm sarcinile din cauza faptului că nu suntem suficienţi de mulţi. Altfel spus, sunt aceiaşi oameni cu care eu am mai lucrat şi lucrez cu plăcere, care dau dovadă seriozitate şi profesionalism. Oricare dintre şefii de birou de la Curtea de Argeş ar face faţă cu brio într-o funcţie la Inspectoratul Poliţiei Judeţene. Ca şi în trecut, la serviciu suntem colegi şi ne străduim să ne facem bine munca şi în afară suntem cei mai buni prieteni.
Cum aţi găsit Poliţia Curtea de Argeş după atâta timp?
La nivel de judeţ, Poliţia Curtea de Argeş este o poliţie model, cu rezultate foarte bune, văzută bine de ceilalţi colegi de breaslă. Voi face tot ce îmi stă în putere să rămânem, ca şi până acum, o instituţie serioasă, unde cetăţeanul să apeleze cu încredere. Atât eu cât şi comandantul adjunct, comisarul şef Leonard Duţă, ne vom folosi de experienţele de conducere a poliţiei Curtea de Argeş, respectiv a poliţiei Câmpulung pentru a avea rezultate cât mai bune. Dorim linişte şi ordine în Curtea de Argeş şi în comunele de care răspundem şi un grad cât mai ridicat de siguranţă.
Sunteţi de acord cu protestele poliţiştilor?
La fel ca şi alte categorii sociale, poliţiştii au şi ei problemele lor, dar există alţi cetăţeni care se confruntă cu probleme mult mai grave ca noi. Încă din şcoală noi am fost învăţaţi cu greuăţile, privaţiunile, aşa că marea majoritatea dintre noi înţeleg situaţia din ţara nostră.
Una dintre cerinţele poliţiştilor ar fi 5 % din valoarea bunurilor confiscate. Ce părere aveţi despre acest lucru?
Nu ar fi o idee rea, având în vedere că reprezentanţii Gărzii Financiare şi reprezentanţii Finanţelor Publice primesc cinci la sută din ce confiscă.
Cum vă veţi descurca în cele zece zile de concediu fără plată?
Noi am discutat deja această problemă şi am stabilit că toţi poliţiştii vor lua câte zece zile de concediu. Fiecare va avea două zile în septembrie, patru în octombrie şi patru zile în noiembrie, în funcţie de o planificare bine stabilită. Ceilalţi, în aceste zile, vom munci mai mult, pentru a-i suplini. Va fi greu, pentru că poliţia are de lucru, însă ne vom descurca cu siguranţă. Fiecare birou are probleme lui, nu există poliţişti care muncesc mai mult sau mai puţin, toţi au de lucru. Poliţia Rutieră va fi cea mai afectată, deoarece numărul accidentelor este în continuă creştere.
Ce priorităţi aveţi în viitor?
Să acţionăm cât mai mult pe competenţa de vizibilitate, cu prezenţă cât mai activă pe stradă, pentru a obţine un grad mai ridicat de protejare a cetăţeanului. Siguranţa cetăţenului este foarte importanţă pentru noi. Le cer colegilor fermitate în aplicarea legii şi unora dintre ei mai puţină modestie în relaţia cu cetăţeanul.