Invitaţi din Râmnicu Vâlcea la Clubul Iubitorilor de Cultură

Mâine, începând cu ora 16:00, în sala mare a Cercului Militar Curtea de Argeş, se va desfăşura întâlnirea din această lună a Clubului Iubitorilor de Cultură. De această dată protagoniştii evenimentului vor fi autorul Ion C. Hiru, dar şi doi invitaţi din Râmnicu Vâlcea, respectiv scriitorul Eugen Petrescu şi preotul Constantin Mănescu. „Programul acestei întâlniri va fi cu siguranţă unul interesant. Astfel, în prima parte a întâlnirii va fi lansată cartea „General de brigadă – Nicolae Mazilu” – care este de fapt un documentar bibliografic, iar apoi va fi prezentat volumul „Oameni ai Vâlcii la ceas aniversar”, ediţie îngrijită de Eugen Petrescu şi Constantin Mănescu. De asemenea, Ion C. Hiru va prezenta cartea „Neosteniţi întru lumină”, în care se regăsesc mai mulţi argeşeni şi musceleni”, a declarat Marian Ghiţă, coordonatorul reuniunii culturale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email