Învăţaţi meseria de instalator la ALOFM Curtea de Argeş !

Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Curtea de Argeş (ALOFM) oferă argeşenilor care au rămas fără un loc de muncă posibilitatea de a se înscrie la un curs de calificare profesională. Astfel, cei care doresc să înveţe o nouă meserie pot depune la sediul ALOFM dosarele pentru înscrierea la programele de formare profesională. „Aşteptăm în primul rând argeşenii interesaţi de înscrierea la programele de formare profesională pentru ospătar, coafor şi instalator tehnico-sanitar şi gaze. Însă, primim în continuare şi dosare de la cei care doresc să se înscrie şi la celelalte cursuri de calificare, care vor începe în momentul în care vor fi suficiente persoane pentru a forma grupe”, a declarat Romică Floroiu, şeful ALOFM Curtea de Argeş.
În funcţie de categoria în care se încadrează, argeşenii care se vor înscrie la programele de formare profesională au nevoie de următoarele acte: şomer indemnizat – carte sau buletin de identitate; certificat de căsătorie, dacă este cazul – numai pentru persoanele de sex feminin, ultima diplomă de studii, adeverinţă de la medicul de familie din care să rezulte că persoana este aptă pentru cursul respectiv; şomer neindemnizat (căutor de loc de muncă) – sunt necesare toate actele de mai sus la care se mai adaugă adeverinţa de la circumscripţia financiară din care să rezulte că persoana nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât indicatorul social de referinţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email