Pensionarii argeşeni au solicitat, luna trecută, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Curtea de Argeş (CARP), 827 de împrumuturi. „Din numărul total al împrumuturilor, 680 au fost sume până la 2.500 de lei. Acestea sunt specifice pensionarilor. De asemenea, am mai acordat 34 de ajutoare de deces în valoare de 11.356 de lei şi 5 ajutoare nerambursabile în valoare de 2.680 de lei”, a spus Gheorghe Tinică, preşedintele CARP. Reprezentanţii CARP se aşteaptă ca în perioada următoare numărul împrumuturilor să crească, din cauza noilor măsuri legislative, care prevăd micşorarea pensiilor.
Cei mai mulţi bătrâni împrumută 2500 de lei
„Luna mai a debutat cu un număr mare de împrumuturi şi cred că o să crească numărul acestora, având în vedere situaţia existentă. Oamenii nu mai au de unde să ia bani şi vor apela la noi. Ar fi bine ca pensionarii să împrumute bani pe o perioadă mai mare de timp, în care să plătească rate mai mici şi convenabile. Oamenii se limitează la împrumuturi de maxim 2.500 de lei. Cele mai mari sunt făcute pentru a îi ajuta pe copii sau pe nepoţi, atunci când au nevoie de bani. Acum băncile acordă împrumuturi mult mai greu chiar şi salariaţilor, pentru că nu mai există siguranţă la locul de muncă”, a mai spus Gheorghe Tinică. Zilele trecute reprezentanţii CARP au participat la ONG – Fest, care s-a desfăşurat la Bucureşti. „Am avut şi noi participanţi din partea consiliului director. Am împărţit diferite materiale şi buletine informative cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de activitate şi am acordat plachete. Am luat de la Bucureşti şi câteva materiale informative”, a spus preşedintele CARP.