Într-o singură lună, pensionarii au împrumutat peste 1.500.000 de lei de la CARP

Pensionarii argeşeni au solicitat, luna trecută, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Curtea de Argeş (CARP), împrumuturi în valoare de peste 1.500.000 de lei. „În luna martie am acordat 914 împrumuturi în valoare totală de 1.503.060 lei. A fost o lună de vârf. Cele mai multe împrumuturi s-au acordat pentru lucrările agricole şi pentru cumpărăturile necesare Sfintelor Sărbători de Paşte. Cele mai multe împrumuturi au fost pentru suma de 2.000 de lei. Acestea sunt specifice pensionarilor, pentru că pensia pe care o au le permite să îşi achite ratele. În primul trimestru al acestui an au fost acordate aproape 2.000 de împrumuturi”, a spus Gheorghe Tinică, preşedintele CARP.

CARP are 14.760 de membri

De asemenea, în luna februarie au fost acordate 43 de ajutoare de deces în valoare de 13.430 lei. „Fiecare membru al nostru primeşte un ajutor de înmormântare, în funcţie de vechimea pe care o are. În plus am mai acordat ajutoare nerambursabile, în valoare de 11.150 de lei pentru persoanele care au nevoie de tratament, în special pentru diferite operaţii”, a mai spus preşedintele CARP. Zilele trecute, a avut loc şi Adunarea Generală a reprezentanţilor CARP la care au participat şi delegaţii din comunele arondate municipiului Curtea de Argeş. „La întâlnire au participat 68 de delegaţi. Am discutat despre activitatea CARP din ultimul an. Am invitat şi oameni de afaceri, dar şi preşedinţii organizaţiilor locale de partid, însă au fost prezenţi doar Gheorghe Bugeac, preşedinte PRM şi Gheorghe Alecsei, preşedinte PDL. Am oferit şi pachete delegaţilor, iar oamenii au fost mulţumiţi. De asemenea, numărul delegaţilor a crescut de la începutul anului. La sfârşitul lunii decembrie aveam înscrişi 14.760 de membri, iar lunar se mai înscriu în jur de 100 de persoane”, a spus Gheorghe Tinică.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email