Interviul săptămânii – Sandu Nichita nu a avut concediu 18 ani

Preşedintele ARGCOMS SOCOM a fost deputat, consilier judeţean de două ori, reprezentant al Comitetului Naţional al UNICEF, iar lista demnităţilor poate continua. E o plăcere să stai de vorbă cu un om care ştie multe lucruri. Mulţi dintre cei care conduc oraşul îi sunt prieteni, şi nu vrea să-i judece, dar crede că potenţialul turistic al Curţii de Argeş nu este exploatat la adevărata lui valoare. A fost de 12 ori la New York şi de multe ori în Europa, de fiecare dată în interes de serviciu. În opinia sa, familia sa este „refugiul din junglă”.
Ce valoare are tradiţia ceramicii în Curtea de Argeş?
– Putem vorbi aici de mai multe valori. Spre exemplu valoare tradiţională, valoare istorică, turistică sau sentimentală pentru cei care au lucrat sau care încă lucrează în domeniul ceramicii. Reprezintă un tezaur al zonei noastre, dacă ne amintim de cuptoarele care erau cu mult timp în urma în zona satului Cerbureni sau Valea Iaşului. Apoi, acest meşteşug s-a mutat spre sud, pe vechea stradă Flămânzeşti, care a fost redenumită Progresului. De  asemenea, pe strada Plopiş sau pe strada Schitului sunt cele mai bune zăcăminte de argilă.

Credeţi că o revigorare a acestei tradiţii ar putea duce la dezvoltarea municipiului Curtea de Argeş?
– Cu siguranţă poate duce la o dezvoltare din punct de vedere turistic. Practic noi suntem cei care am păstrat tradiţia. În jurului anului 1950, meşterii populari din zonă au fost asociaţi forţat şi astfel s-a format secţia de ceramică a fostei Cooperative a Meşteşugarilor. Ceramică are o atracţie de piaţă şi turistică. Se confecţionează obiecte de menaj, sau de decor, care sunt comercializate. Vin la noi în fabrică grupuri de tineri sau copii, pentru a vedea cum se desfăşoară activitatea.

În ce proiecte este implicată societatea ARGCOMS Curtea de Argeş?
– Un prim proiect ar fi Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, prin intermediul căruia am calificat 24 de ceramişti. Deci ne-am pregătit pentru durabilitatea activităţii pe pământ argeşean. Proiectul a fost realizat cu fonduri europene. Un alt proiect se referă la Implementarea şi certificarea sistemului de management al sănătăţii şi siguranţei ocupaţionale. Prin intermediul acestui proiect am reabilitat clădirea şi am creat condiţii foarte bune angajaţilor. De asemenea, mai avem un proiect în cadrul căruia am creat un laborator de testare a produselor.

Sunteţi reprezentant UNICEF. Ce activitate aţi mai avut în ultima perioadă?
– Am fost reprezentant al Comitetului Naţional al UNICEF, iar acum sunt reprezentant al Comitetului Naţional pentru Drepturile Copilului, care are sediul în Bucureşti. Instituţia se ocupă cu protecţia copiilor aflaţi în dificultate, dar şi cu monitorizarea instituţiilor statului, cu privire la respectarea drepturilor copilului. De asemenea, sprijinim grupuri de copii sau familii cu probleme.

Aţi fost deputat şi consilier judeţean. De ce nu v-aţi implicat mai mult în politică?
– Eu am avut demnităţi mai mari în politică. Am fost deputat în prima legislatură, iar apoi secretar al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii, din cadrul Camerei Deputaţilor. Am avut şi două mandate de consilier judeţean în perioada 1996 – 2004 şi am fost preşedinte la Comisiei Juridice. Pot spune că nu a fost atacată nici o decizie în contencios administrativ, ceea ce înseamnă că s-a lucrat legal şi corect. Acum, pentru că sunt foarte ocupat, m-am gândit că trebuie să las alte persoane să ocupe locuri în faţă „în schemele politice”. Am dat posibilitatea altora să se manifeste şi iată cum se manifestă!

Cum caracterizaţi starea municipiului în situaţia de faţă?
– Având în vedere că foarte multe persoane din conducere îmi sunt cunoscuţi sau prieteni politici sau personali nu aş vrea să fac judecăţi de valoare. Poate că oraşul se află la capătul căii ferate! Cred că în municipiu nu este exploatat potenţialul turistic. Am aflat că şi calea ferată Curtea de Argeş – Piteşti se va închide, din păcate.

Dacă aţi fi primar ce aţi schimba în municipiul Curtea de Argeş?
– Un primar trebuie să respecte legea şi să aplice hotărârile Consiliului Local. Astăzi, Consiliul Local are atribuţiuni sporite, iar primarul poate fi manevrat cu uşurinţă. Ar trebui ca primarul să deţină o serie de atribuţiuni, dar peste Consiliul Local. El poate să se implice în orice moment al timpului în rezolvarea problemelor. Primarul trebuie să fie un edil şef cenzurat doar de lege. Trebuie să aibă ca priorităţi extinderea reţelelor de apă, de curent electric sau canalizare. Trebuie să îmbunătăţească viaţa în oraş.

Cât de importantă este familia în viaţa unui om de afaceri sau politician?
– Familia reprezintă refugiul din junglă, din viaţa socială. Familia îţi oferă liniştea, confortul sau discreţia vieţii personale.

Unde vă place să vă petreceţi concediile?
– Concediul nu am mai avut din 1991 până anul trecut. Îmi place să merg în ţară la Băile Felix sau la Mangalia. Nu-mi mai doresc să-mi petrec concediul în afara ţării. Am fost de 12 ori la New York, de multe ori în toată Europa, dar în interes de serviciu. Am avut viaţa într-un geamantan, pot spune că am fost ca un jucător de tenis. Am fost plecat la târguri şi expoziţii şi din păcate nu am văzut mare lucru. Am fost în Franţa, dar nu am văzut Parisul, am fost în Italia, dar nu am văzut Roma, sau în Germania şi nu am vizitat Berlinul. Am fost doar în interes de serviciu, nu în excursie de plăcere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email