Interes Argeşean, de 300 de ori

Astăzi aveţi în faţa dumneavoastră ziarul cu numărul 300. De 300 de ori aţi citit Interes Argeşean, de 300 de ori ne-aţi privit cu interes, de 300 de ori ne-aţi dus acasă şi ne-aţi aşezat în bibliotecă, sau pe masa din bucătărie.

Nu e uşor să scoţi 300 de numere de ziar în condiţiile în care toată lumea ţipă că e criză, în contextul în care nu iei bani ca să scrii rău de unul, sau bine de altul. Nu e simplu să rămâi imparţial şi obiectiv, să poţi dormi seara liniştit, că articolul pe care l-ai semnat nu are nicio virgulă în afara interesului cititorului. Nu e uşor şi simplu, dar e frumos. E foarte frumos, e minunat să îţi faci meseria fără să ai deasupra capului constrângeri politice, financiar-politice ori de altă natură. Suntem independenţi politic, v-am spus asta încă de la numărul 1 şi o să vă spunem mereu. Nu există aranjamente oneroase, nu facem troc cu încrederea dumneavoastră, facem presă, pur şi simplu. Cum ne pricepem noi mai bine, pe măsura vremurilor pe care le trăim şi sub spectrul crizei clamate de toţi.

A trecut mai bine de un an de la lansarea Interesului Argeşean, şi am adus în fiecare dimineaţă în faţa dumneavoastră oraşul, aşa cum este el. Cu bune dar mai ales cu rele, pentru că cele bune sunt normale, celelalte, nu. Cu copii frumoşi şi talentaţi, dar şi cu politicieni mincinoşi. Toate fac parte din comunitatea noastră mică, comunitate ale cărei interese Interesul Argeşean le slujeşte cum poate mai bine.

Peste câteva zile ziarul Argeş Expres împlineşte 10 ani de când e pe piaţă. Am avut plăcerea să fiu la primul număr acolo, împreună cu unii dintre cei care şi astăzi lucrează la acest ziar. Le doresc colegilor de la Argeş Expres la mulţi ani, şi doresc Interesului Argeşean la fel. E loc pentru presa de calitate la Curtea de Argeş, sunt convinsă de asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email