Cotidianul Interers Argeşean a împlinit trei ani de la apariţia pe piaţă. Astfel, cu această ocazie, echipa ziarului a sărbătorit împreună cu mai mulţi invitaţi le restaurantul Camino din municipiul nostru. La eveniment au participat oameni politici, şefi de instituţii, dar şi oameni de afaceri. Cu toţii ne-au felicitat pentru modul în care ne desfsuram activitatea şi ne-au urat tradiţionalul La Mulţi Ani!
Primul care a dorit să ne felicite a fost Costinel Vasilescu, viceprimarul municipiului, care şi-a serbat ziua de naştere chiar în aceeaşi seară. „Felicitari pentru tot ceea ce aţi realizat până acum. De făcut observaţii am făcut atunci când a fost cazul. Este foarte bine că aţi împlinit 3 ani, iar eu vă urez să împliniţi ani după ani. De altfel, între noi şi presă există o legătură foarte strânsă. Noi avem nevoie de presă pentru a transmite mesajele către cetăţeni, pentru ca aceştia să fie bine informaţi. Aţi fost obiectivi şi vă felicit pentru acest lucru”, a spus Costinel Vasilescu.
„E nevoie de ziarul dumneavoastră!”
De asemenea, academicianul Gheorghe Păun, prezent la eveniment, a ţinut să ne adreseze câteva cuvinte. „Aş vrea să vorbesc din postura de simplu cetăţean. Acum trei ani când aţi apărut pe piaţă am fost sceptic. Nu credeam că oraşul poate suporta două ziare. Felicitări echipei, felicitări oraşului. De asemenea, vreau să vă felicit că nu v-aţi făcut loc aruncând cu pietre în concurenţă. La Mulţi Ani!”, a spus Gheorghe Păun.
Deşi nu a fost prezent la eveniment, deputatul Mircea Drăghici ne-a transmis un mesaj prin intermediul consilierului local Ştefan Dumitrache. „Domnul deputat regretă că nu este astăzi aici. Însă vă felicită pentru ceea ce aţi realizat. Aţi dovedit că puteţi face reportaj, analiză, dar şi că acoperiţi foarte bine municipiul Curtea de Argeş şi zona adiacentă. Mă simt legat de faptul că sunteţi din Cicanesti, o comună care s-a dezvoltat foarte frumos şi mi-aş dori că ziarul să urmărească acest model de dezvoltare şi sa fie în top”, a spus Ştefan Dumitrache.
La festiviatate a participat şi Nichita Sandu, preşedintele Argcoms Curtea de Argeş, care a ne-a oferit un cadou original, un trofeu din ceramică, inscripţionat cu numele cotidianului INTERES ARGEŞEAN. Nu în ultimul rând, senatorul Mircea Diaconu, prezent la eveniment, ne-a urat un sincer „La Mulţi Ani!”. Petrecerea s-a încheiat puţin după miezul nopţii, iar toţi inivitati ne-au felicitat şi ne-au urat să avem o viaţă cât mai lungă.