Întârzieri la eliberarea actelor de identitate. SPCLEP Curtea de Argeş a implementat un nou sistem de lucru

La Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Curtea de Argeş a fost implementat recent un nou sistem de sistem de lucru, sistem care a dus la întârzieri în ceea ce priveşte la eliberarea actelor de identitate. Însă, conducerea SPCLEP Curtea de Argeş susţine că în cel mai scurt timp lucrurile vor reveni la normal, iar buletinele vor fi eliberate în zece zile lucrătoare. „De la sfârşitul lunii iunie la SPLCEP Curtea de Argeş folosim în exclusivitate un nou modul de lucru. Acesta este un sistem mult mai complex, dar şi mai benefic în ceea ce priveşte operarea cu promptitudine a datelor. Este, totodată, un program cu o complexitate mai mare, dar care vine în sprijinul lucrătorilor din cadrul serviciului. Accesarea sistemului în această perioadă este mult mai lentă, însă în viitorul apropiat sperăm ca această să se desfăşoare în parametrii normali. Cert este că în această perioadă eliberarea cărţii de identitate are loc într-un interval de până la 30 de zile, asta deoarece modul de lucru în noul program nu este la fel de rapid ca în cel anterior”, a declarat Melania Zarioiu, şeful SPCLEP Curtea de Argeş.

 

Cătălin Popa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email