Întâlnire specială la Primărie

În Sala Mare a Primăriei municipiului Curtea de Argeş a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, o festivitate aniversară dedicată revistei de informaţie şi atitudine cultural-civică „Glasul Iubirii”, ce a împlinit trei ani de la apariţie. Publicaţia care apare lunar este editată de Asociaţia Umanitară „Dumnezeu este iubire” din Curtea de Argeş (A.U.D.I.), al cărei preşedinte este preotul Vasile Marinescu.
La eveniment, alături de reprezentanţii asociaţiei, au participat primarul Nicolae Diaconu, Ştefan Dumitrahe, managerul Muzeului Municipal, academicianul Gheorghe Păun, Sandu Nichita, preşedintele SC ARGCOMS, prof. Alexandru Taşnadi, dar şi alte personalităţi locale, colaboratori ai revistei şi numeroase cadre didactice. „În această seară am organizat un eveniment cultural-artistic aniversar, prilejuit de împlinirea a trei de la apariţia revistei „Glasul Iubirii”, care apare sub egida Asociaţiei Umanitare „Dumnezeu este iubire” (A.U.D.I.) din municipiul nostru. Întâlnirea este una inedită şi specială, prin prisma faptului că de data aceasta am decis ca în colaborare cu reprezentanţii Cenaclului literar „Nicolae Velea” să marcăm şi comemorarea poetului nostru naţional şi universal Mihai Eminescu, iar în ultima parte va avea loc lansarea volumului „Iubirile lui Eminescu” semnat de prof. Daniel Dejanu”, a spus Goerge Mitrache, director executiv al AUDI.
Profesorul Daniel Dejanu a lansat volumul „Iubirile lui Eminescu”
Festivitatea a început cu un recital de muzical oferit de Corul Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” şi cel al Şcolii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân”, ambele fiind coordonate de prof. Codruţ Scurtu. Apoi, părintele Vasile Marinescu a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au contribuit la apariţia fiecărui număr al revistei „Glasul Iubirii”. „Le mulţumesc colaboratorilor noştri şi celor care ne-au sprijinit pentru a reuşi să realizăm această revistă şi tuturor celor care sunt prezenţi aici. Iată că pe lângă această aniversare mai avem şi alte momente importante, precum comemorarea poetului Mihai Eminescu. Trebuie să îi cinstim pe cei care au creat, pentru că au fost înzestraţi cu acest dar. Noi avem datoria să îi cinstim pe înaintaşii noştri şi să îi promovăm”, a declarat părintele Vasile Marinescu.
Dacă prima partea a întâlnirii a fost dedicată aniversării revistei, în cea de-a doua parte discuţiile s-au axat pe comemorarea poetului Mihai Eminescu, despre care au vorbit o parte din personalităţile prezente în sală. Apoi, la finalul evenimentului, a avut loc lansarea volumului „Iubirile lui Eminesc”, al profesorului Daniel Dejanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email