Vineri a avut loc slujba de reînhumare a Principelui Regent Nicolae, și a soției sale, Ioana, la Necropola din Curtea de Argeș, slujbă fiind oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului. La ceremonia militară și religioasă Majestatea Sa Custodele Coroanei a fost reprezentată de Alteța Sa Regală Principele Radu. Și Principele Nicolae a fost prezent la Necropolă, iar primarul Constantin Panțurescu și viceprimarul Ștefan Dumitrache au asistat, de asemenea, la slujbă.
Peste 100 de locuitori ai municipiului, precum și reprezentanți ai Guvernului, ai Armatei Române, ai societății civile și membri ai Casei Majestății Sale au fost alături de Principele Regent Nicolae și de soția sa pe ultimul lor drum pe această lume. Una dintre coroanele de flori depuse a fost a Colegiului Național „Vlaicu Vodă”, care s-a numit, la înființarea sa, în urmă cu peste 100 de ani, „Principele Nicolae”.
Mormântul Principelui Regent Nicolae este lângă cel al fratelui său mai mare, Regele Carol al II-lea, în Pridvorul Noii Catedrale.
Principele Nicolae, fiul regelui Ferdinand și al reginei Maria, a murit în 1978 și a fost înmormântat în Elveția, la Lausanne. Al patrulea copil al cuplului princiar Ferdinand și Maria, principele Nicolae s-a născut la Sinaia, la 3 august 1903, fiind botezat de Nicolae al II-lea, țarul Rusiei. Principele Nicolae a jucat un rol politic activ între anii 1927 – 1930, când a făcut parte din Consiliul de Regență care conducea țara în numele Regelui minor Mihai I, nepotul său.