Inginerul care mănâncă din gunoaie

Dacă acum câţiva ani vedeam sporadic oameni care caută prin gunoaie, în ultima vreme numărul celor oropsiţi de soartă, care caută prin tomberoane de la primele ore ale dimineţii până seara târziu a crescut considerabil. Pubelele care se află în spaţiile special amenajate pentru colectarea gunoiului sunt luate zilnic la „verificat” de mai mulţi amărâţi. Unii caută pet-uri, alţii cartoane sau chiar ceva de mâncare. Tot ceea ce adună încearcă să valorifice rapid. Câştigul nu este foarte mare, după spusele lor, ci doar cât să îşi potolească foamea pentru o scurtă vreme.

Cel mai îngrijorător este că profilul acestor oameni care caută în gunoaie s-a modificat. Dacă înainte vedeam de regulă rromi, persoane cu probleme psihice şi inadaptaţi social, acum vedem şi bătrâni sau tineri cu care se poate chiar şi discuta, poveştile acestora fiind de-a dreptul impresionante. Pentru bătrânii cu pensii mizere, ori pentru cei fără nicio urmă de venit, care se zbat în sărăcie şi rabdă de foame, gunoaiele în care caută zilnic reprezintă unica lor şansă de a câştiga câţiva lei pentru a reuşi să pună o pâine pe masă.

Unora nu le este ruşine cu ceea ce fac şi spun că nu sunt boschetari, ci oameni fără un loc de muncă, dar care nu vor să fure pentru a câştiga un ban. Sunt atât din oraş cât şi din comunele învecinate. Se trezesc înainte de răsărit şi vin în oraş unde caută prin pubele. Cele mai căutate sunt sticlele de plastic pe care le duc la centrele de reciclare sau le duc celor care au nevoie de sticle de plastic pentru a vinde lapte ori ţuică. Bănuţii pe care îi primesc reprezintă o „gură de oxigen” pentru ei, reuşind astfel să cumpere ceva de mâncare. 

„Trăiesc de pe o zi pe alta”

Fiecare om are o poveste, iar aceste poveşti uneori pot fi mai mult decât tragice. Nea Adrian a trecut de vârsta de 60 de ani şi de ani de zile, în fiecare dimineaţă, caută prin pubelele din municipiu. Cu familia nu se înţelege, iar soţia l-a părăsit în momentul în care acesta a început să bea zilnic. A ajuns în această situaţie dificilă la scurt timp după ce a rămas fără serviciu. Deşi a lucrat ca inginer la o întreprindere din municipiu şi era apreciat de toţi colegii, acum nimeni nu mai doreşte să audă de el. Nu are niciun venit, iar singurii bani îi obţine în momentul în care vinde pet-uri. „Nu am ce să mai fac la vârsta mea. Nu am pensie, nu am niciun ban. Am lucrat în fabrică ani de zile, dar nu am bani să-mi fac actele pentru pensionare. Mă mai duc la lucru cu ziua pe la alţii, dar nu câştig mare lucru. Caut prin gunoaie să găsesc pet-uri. Înainte, mai mă duceam şi după fier vechi, dar acum nu prea se mai găseşte. Este greu, dar nu am ce să fac”, spune bărbatul. Îmbrăcat în haine ponosite şi neîngrijit, omul este recunoscut de mulţi prin oraş. Oamenii însă nu se tem de el şi îl lasă să caute prin gunoaie. „Îl ştim de ani de zile. Caută şi el sticle de plastic sau cartoane ca să facă un ban. Mie îmi este milă de el şi i-am mai dat şi eu ceva de mâncare. Bani nu prea îi dau pentru că îi bea. A fost inginer, om cu facultate, dar s-a ales praful de el”, spune o femeie care locuieşte în cartierul Posada. Omul are şi un apartament în municipiu, dar pentru că nu a mai plătit utilităţile nu are curent şi nici gaze. „Nu am avut bani să plătesc. De abia mă descurc să pun ceva pe masă şi să trăiesc de pe o zi pe alta. De soţie m-am despărţit, iar băiatul pe care îl am dintr-o altă căsătorie nu vrea să audă de mine”, spune nea Adrian.

„Vecinii îmi dau câte o farfurie de mâncare din milă”

Acesta nu este singurul care se află într-o astfel de situaţie. Maria Voinea, o bătrânică în vârstă de aproape 70 de ani, a rămas văduvă acum 20 de ani de zile. Femeia nu a lucrat niciodată, iar când soţul a murit, a rămas fără nicio sursă de venit. Copii nu a avut, iar de rudele sale nu mai ştie nimic de multă vreme. Pentru a câştiga un bănuţ răscoleşte coşurile de gunoi din municipiu ori pubelele din cartiere. „De când a murit soţul o duc foarte greu. Eu nu am lucrat niciodată şi nu am nicio pensie. Locuiesc la ţară, într-o casă veche şi de abia mă descurc. Sunt zile în care nu pun nimic în gură. Mai am vecini care mai îmi dau câte o farfurie de mâncare, pentru că le este milă de mine. Nu te ajută nimeni la bătrâneţe”, spune tanti Maria. De multe ori femeia caută prin pubelele aflate în zona pieţelor din municipiu, pubele în care comercianţii de fructe şi legume aruncă marfa stricată la gunoi. „Mai găsesc câte ceva de mâncare pe acolo. Aruncă oamenii marfa veche. Chiar dacă sunt aproape stricate legumele le adun şi le duc acasă”, spune femeia.

 

Pentru toţi aceşti oameni fiecare zi reprezintă o provocare, o adevărată luptă pentru supravieţuire. S-au obişnuit să mănânce ce aruncă alţii şi să trăiască doar cu câţiva lei câştigaţi după o zi întreagă în care adună pet-uri ori cartoane. Din păcate numărul lor este în creştere, iar poveştile lor desprinse parcă din filme, sunt expus zilnic în faţa ochilor noştri. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email