Inculpaţii din dosarul Nicolescu au obţinut o amânare

Cei 11 inculpaţi din dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, printre care se numără şi fostul primar al municipiului Curtea de Argeş, Gheorghe Nicuţ, au avut joi primul termen pe fond. Nicolescu nu s-a prezentat la instanţă, din motive medicale. Cei mai mulţi dintre inculpaţi au fost însă prezenţi la Tribunalul Argeş, deşi, cel puţin formal, nu erau pregătiţi pentru proces. Mai exact, ei au invocat lipsa de apărare şi au solicitat o amânare. Solicitarea a fost admisă de magistraţi, care au stabilit un nou termen pentru data de 30 iunie. Atunci ar urma să înceapă judecarea efectivă a procesului, asta dacă niciuna dintre părţi nu va solicita strămutarea dosarului la o altă instanţă din ţară.
În dosar sunt judecate 11 persoane
Vă reamintim că procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA au dispus, pe 18 mai, trimiterea în judecată a preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, pentru mai multe fapte de corupţie. El este acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi luare de mită, toate în formă continuată, precum şi de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată omul de afaceri Cornel Penescu, acuzat de dare de mită în formă continuată, precum şi Gheorghe Nicuţ, fost primar al municipiului Curtea de Argeş, Călin Ioan Andrei, primar al municipiului Câmpulung Muscel, şi Ion Ştefan, primar al comunei Budeasa, acuzaţi de fraudarea fondurilor europene. De asemenea, au fost puşi sub acuzare Florian Despan, director executiv al Direcţiei pentru Integrare Europeană şi Dezvoltare Regională din cadrul CJ Argeş, Ion Popa, primar al comunei Stâlpeni, Dobre Grigore, asociat şi administrator la SC Zeus SA Piteşti, Ion Nicolae, reprezentant al aceleiaşi firme, precum şi Gheorghe Dumitrache şi Tudor Mircea, diriginţi de şantier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email