Începe evaluarea naţională a elevilor de la clasa a VIII- a

Astăzi începe evaluarea naţională pentru elevii care termină anul acesta clasa a VIII- a. Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a stabilit centrele de comunicare şi testare a elevilor. Acestea sunt în număr de 32 şi sunt alese în unităţi şcolare din întreg judeţul Argeş. Calendarul de desfăşurare a evaluării naţionale a stabilit o perioadă normală de evaluare a elevilor din clasa a VIII- a şi una specială. Astfel, candidaţi vor susţine astăzi prima probă, la limba şi literatura română – scris. Pe 6 mai este programată proba la limba şi literatura maternă, iar pe 12 mai, proba la matematică, ambele fiind probe scrise. Perioada specială de evaluare se va desfăşura conform următorului program: pe 25 mai – proba scrisă la limba română; 27 mai – proba scrisă la limba maternă; pe 2 iunie – examen scris la matematică. Subiectele pentru evaluarea naţională au fost elaborate în cadrul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, ţinând cont de mai multe criterii. Acestea trebuie să fie după modelul evaluărilor internaţionale, să fie clar formulate şi în concordanţă cu programele pentru evaluare naţională. De asemenea, subiectele trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate şi să permită rezolvarea în 120 de minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email