Programul celei de-a şaptea ediţii a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului a fost prezentat ieri de organizatori. Evenimentele cultural-artistice, sportive şi ştiinţifice organizate de Consiliul Judeţean Argeş, în colaborare cu instituţiile subordonate, sunt programate în perioada 10 – 31 august. Printre ele se numără Festivalul Internaţional de Folclor „Carpaţi”, „Dracula Fest” de la Cetatea Poenari, „Dracula Bike” de la Arefu, Pre-Cupa Mondială la Parapantă de la Stoeneşti, Festivalul Fanfarelor, Raliul „Trofeul Argeşului”, Festivalul de muzică, teatru şi film „3Fest”, Festivalul de teatru pentru copii „Aşchiuţă” sau Memorialul „Nicolae Dobrin”. Vor mai fi organizate expoziţii, tabere şi ateliere de creaţie, pentru a oferi publicului prilejul de a descoperi spiritul, tradiţiile şi valorile judeţului.
Fiii Argeşului vor fi sărbătoriţi pe 31 august
În perioada 10-15 august, Festivalul Internaţional de Folclor „Carpaţi”, ajuns la ediţia a XXX-a, reuneşte ansambluri din Brazilia, Venezuela, Mexic, Coreea de Sud, Georgia, Ţara Galilor, Bulgaria, Serbia, Moldova şi Turcia. Timp de cinci zile, acestea vor face cunoscute argeşenilor muzica, dansurile şi porturile tradiţionale din ţările lor. Se vor desfăşura spectacole cu intrare liberă în Piteşti, Mioveni, Topoloveni, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel. În data de 30 august, publicul este invitat în Piaţa Vasile Milea, pentru a-i admira pe cei mai frumoşi şi talentaţi argeşeni îmbrăcaţi în straie tradiţionale. În încheiere, pe 31 august, la Muzeul Naţional al Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti vor fi sărbătoriţi oamenii de valoare ai judeţului, la „Ziua Fiilor şi Cetăţenilor de Onoare ai Argeşului şi Muscelului” În acest an vor fi acordate titlurile de Fiu/Fiică şi Cetăţean de Onoare pentru personalităţile marcante din cultură, religie, sport şi mass media. Invitaţi de onoare, alături de personalităţile argeşene, vor fi artiştii Tudor Gheorghe şi Constantin Enceanu.