Încep lucrările la podul de la Valea Danului

Consiliul Judeţean a scos la licitaţie proiectarea

Consiliul Judeţean Argeş a anunţat licitaţia pentru contractul „Servicii de (…) asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: „Pod pe DJ 703 H Curtea de Argeș (DN 7 C)-Valea Danului-Cepari, km 0+597, L= 152 m, în comuna Valea Danului, județul Argeș”, valoarea estimată a contractului fiind de299900 lei .

Legătura dintre Curtea de Argeş şi comuna Valea Danului este făcută de un pod vechi de mai bine de 70 de ani, peste râul Argeş.  Acest pod metalic datează de pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind construit de o firmă germană. Deşi a fost construit de zeci de ani, nu a avut nevoie de-a lungul timpului de lucrări de reabilitare majore. Pentru faptul că podul se află pe Drumul Judeţean 703 H, lucrările pentru reabilitarea şi consolidarea podului au fost suportate de către Consiliul Judeţean

Zilnic, sute de maşini trec acest pod, iar oamenii  care cunosc vechimea construcţiei sunt îngrijoraţi. Aceştia solicită autorităţilor locale reabilitarea podului pentru a evita eventualele probleme.

În anul 2008 s-a făcut o reclasificare a drumurilor care aparţin de Direcţia Judeţeană a Drumurilor Argeş în care Drumul Judeţean 73H a devenit Drum Naţional, pentru că face legătura între două judeţe: Argeş şi Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email