Incendiu provocat de copii la Cepari

Nişte copii lăsaţi nesupravegheaţi au provocat un incendiu într-o gospodărie din comuna Cepari. Pompierii din Curtea de Argeş au fost anunţaţi, vineri, că o anexă gospodărească din satul Şendruleşti a luat foc. Un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă a intervenit la faţa locului, reuşind să stingă flăcările care cuprinseseră un fânar. Construcţia a fost parţial distrusă, iar trei tone de fân s-au făcut scrum. În urma verificărilor efectuate de pompieri şi poliţişti s-a stabilit drept cauză a incendiului jocul copiilor cu focul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email