Incendiu în Progresu!

În bucătăria unei argeşence a izbucnit zilele trecute un incendiu, flăcările pornind de la un aragaz nesupravegheat. Gherghina E. s-a trezit sâmbătă noaptea, în jurul orei 04.00, când a simţit fum în dormitorul său. Femeia s-a speriat îngrozitor când a văzut că întregul apartament era cuprins de un fum gros şi înnecăcios. Imediat şi-a dat seama că este vorba de un incendiu şi a strigat după ajutor. Vecinii din bloc au auzit strigătele de disperare şi au chemat pompierii. După anunţarea incendiului, la ora 04.30, la locuinţa femeii, situată pe strada Progesului, etajul doi al blocului P2, a sosit o autospecială pentru stingerea incendiului. Când echipajul de pompieri a ajuns la faţa locului, ardea mobilierul şi hota din bucătărie, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă. În final, focul a fost stins, în incendiu fiind distruse un dulap de bucătărie din lemn, o draperie şi hota electrică de deasupra aragazului. De asemenea, s-au degradat pereţii interiori ai bucătăriei. În urma rezultatului cercetărilor a reieşit că incendiul a izbucnit din cauza aragazului lăsat nesupravegheat sau mai bine zis uitat deschis. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email