Incendiu de proporţii în cartierul Posada

Din cauza unui scurt-circuit la subsol, un bloc din cartierul Posada a fost cuprins de flăcări iar conducta de apă ce alimentează întreaga zonă s-a fisurat şi a inundat mai multe blocuri. Acesta a fost scenariul după care au acţionat ieri pompierii din municipiu. „Vrem să testăm o situaţie cu care ne-am putea întâlni în orice moment. Noi am simulat o avarie la conducta de apă ce a inundat subsolul blocurilor C3, C4 şi C5 şi în acelaşi timp izbucnirea unui incendiu de proporţii la blocul C4”, a precizat colonelul Nicolae Pioarcă, şeful Detaşamentului de Pompieri din Curtea de Argeş. Cei care locuiesc în zonă au admirat grupul impresionant de pompieri care desfăşurau furtunuri, se agitau şi purtau măşti de gaze. Iniţial, nimeni nu a înţeles ce se întâmplă, mai ales că nu se simţea nici urmă de fum. Ulterior oamenii au priceput că este vorba doar despre o aplicaţie a pompierilor. „Este un exerciţiu util pentru că testăm astfel atât reacţia oamenilor la un asemenea incident cât şi modul în care ar trebui să acţioneze pompierii”, a încheiat colonelul Nicolae Pioarcă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email