Incendiile de vegetaţie, mijloc de ştergere a urmelor defrişărilor ilegale

Incendiile de vegetaţie izbucnite anul trecut în mai multe zone montane din judeţul Argeş nu au fost întâmplătoare, crede prefectul Cristian Soare. În opinia sa, ele au avut rolul de a ascunde urmele tăierilor ilegale de pădure. „Doamna ministru Lucia Varga a venit săptămâna trecută în Argeş pentru a ne arăta că fondul forestier al judeţului este un exemplu negativ al tăierilor ilegale de material lemnos. Noi ne-am confruntat cu acest fenomen încă de la venirea la Prefectura, vara trecută, când am avut incendii de vegetaţie uscată exact în aceste zone cu defrişări masive – Valea Rea, Pojarna, Muntele Roşu sau Sălătrucu – incendii care nu au fost întâmplătoare, ci au avut rolul de a şterge urmele dezastrului din păduri”, a declarat ieri prefectul. El a adăugat că, deşi a constituit un grup de lucru pentru protejarea patrimoniului forestier şi a dispus efectuarea de controale în toate zonele în care sunt săvârşite infracţiuni la regimul silvic, fenomenul defrişărilor ilegale nu a putut fi complet eradicat. „Acţiunile care se întreprind de către instituţiile abilitate nu sunt suficiente. Este evident faptul că trebuie continuate şi intensificate controalele, cu precădere în cursul nopţii, perioada în care se tranzitează cele mai mari cantităţi de material lemnos, foarte probabil tăiat ilegal”, a spus Cristian Soare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email