În ultima lună, A crescut numărul şomerilor

Numărul total al şomerilor înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş (AJOFM), la sfârşitul lunii trecute, a fost de 14.767 persoane. Dintre acestea, 4.360 erau şomeri indemnizaţi, iar restul de 10.407 de argeşeni nu primeau ajutorul de şomaj. Faţă de luna precedentă numărul şomerilor este în creştere cu 259 de persoane, iar comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut este în este în scădere cu 317 persoane. „Faţă de luna precedentă, se înregistrează o creştere la categoria persoanelor care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj (+7,08%) datorată, în principal, înregistrării absolvenţilor de învăţământ, în timp ce la categoria persoanelor beneficiare de indemnizaţie de şomaj se înregistrează o scădere cu 9,84%”, se precizează în cadrul unui comunicat de presă remis de AJOFM Argeş.
De asemenea, la sfârşitul lunii trecute, rata şomajului înregistrată în judeţul Argeş a fost de 5,56%, înregistrând o uşoară creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna precedentă, dar şi o scădere cu 0,12 puncte procentuale faţă de luna iulie a anului 2013. 
Totodată, potrivit unei statistici realizate de reprezentanţii AJOFM Argeş, din punct de vedere al pregătirii profesionale aceste persoane se structurează astfel: persoane cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional – 70,93%, persoane cu nivel de instruire liceal şi post liceal – 23,04% şi persoane cu nivel de instruire universitar – 6,03%. Analizând structura şomerilor pe sexe, femeile reprezintă o medie de 43,84% (6.429 persoane) din numărul total al şomerilor aflaţi în evidenţa AJOFM, înregistrând o uşoară creştere cu 0,88 puncte procentuale faţa de  ponderea în totalul şomerilor înregistraţi, din luna precedentă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email