CS Mioveni – CSM Rm. Vâlcea 3 – 0 (1 – 0). Au marcat: B. Stoica (41), Cl. Ionescu (69), Ayza (85 din 11 metri). Pe o căldură sufocantă, CS Mioveni şi CSM Rm. Vâlcea s-au întâlnit la Mioveni într-un meci amical, care a fost la discreţia jucătorilor pregătiţi de Cristi Negru. CS Mioveni a continuat seria bună de jocuri cu rezultate aşijderea din această perioadă de pregătire, marcând trei goluri şi irosind alte câteva ocazii la poarta lui Robert Tufişi. Numai intervenţiile bune ale portarului care a fost şi la F.C. Argeş, au limitat proporţiile scorului. Echipa lui Cristi Negru a marcat cele trei goluri prin fundaşul Bogdan Stoica (41), Claudiu Ionescu (69), şi cel mai bun jucător de pe teren, brazilianul Roberto Ayza din penalty, tot de el obţinut. Partida a fost condusă la centru de Cătălin Popa, arbitru de Liga a II-a.
Echipele
CS Mioveni: Popescu – Moşteanu, Miulescu (30 B. Stoica), Olteanu, Baicu – Enache, Huzuneanu, Săndulescu, Coşereanu – Ayza, Cl. Ionescu. Antrenor Cristi Negru. În repriza a doua au mai jucat: Ilie, Vladu, Năuiu, Cojocaru, Lircă, Nilă şi Gălan.
CSM Rm. Vâlcea: Tufişi – Stanca, Vişa, Chircuş, Pârvu – Vasile, Dandea, Văidean, Goge – R. Dobre, Melcea. Antrenor Dumitru Teleşpan. În repriza a doua, antrenorul Dumitru Teleşpan i-a introdus pe teren pe Stoian, Pedro, Kutlacek, Cl. Popa, Anghel, Popescu şi Bolţafoi.