În cele câteva zile în care a fost un pic de zăpadă gunoaiele care tronează în parcul de la Biserica Domnească nu se vedeau. După ce s-a topit stratul subţire de nea, mizeria a reapărut în toată splendoarea ei. Toaleta infectă e tot acolo, şi e folosită ca şi până acum de taximetrişti, şoferi de microbuze şi de cei care sunt atât de disperaţi încât nu contează mirosul pestilenţial, grămezile de excremente şi jegul.
Şi mobilierul e la fel de nenorocit. Băncile au scânduri lipsă şi uneori au în loc de un picior o ţeavă luată cine ştie de unde şi pusă pentru ca banca să nu cadă. Nu se poate sta pe ea decât cu foarte mare grijă şi cu riscuri mari.
Curtea Bisericii Domneşti este deplorabilă. Vara trecută iarba şi buruienile ascundeau groaznica toaletă dar şi şerpii, după cum ne-au spus cei care obişnuiau să se plimbe acolo până când au văzut reptilele pe aşa zisa alee.
„Facem curat când suntem solicitaţi”
De curăţenie în parc se ocupă Serviciul Public de Gospodărie Comunală, la nevoie. „Când suntem solicitaţi facem curat acolo în parc. Nu avem în programul de lucrări aceste servicii, dar când ni se cere de la Primărie facem curăţenie”, spune Ioan Ghiţă, directorul Serviciului Public de Gospodărie Comunală.
Lucrurile sunt ceva mai complicate acolo cu terenul. După 10 ani de procese între Arhiepiscopie şi Primărie, aceasta din urmă a obţinut prin decizie definitivă mare parte din curte, iar Arhiepiscopia Biserica. Pasul următor era ca Municipalitatea să cadastreze zona şi să o dea în administrare Muzeului Municipal, iar Muzeul să aibă grijă de ea.