Conducerile instituţiilor de învăţământ din municipiul nostru au apelat la diverse metode pentru a asigura protecţia şi siguranţa elevilor. Unele şcoli au în dotare sistem de supraveghere video, iar la altele sunt angajaţi portari care nu permit accesul persoanelor străine în curtea instituţiei. Spre exemplu, la Şcoala Generală „Armand Călinescu”, încă de la intrarea în curte persoanele străine sunt avertizate prin intermediul unei pancarte că vor fi sancţionate cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei. „Sincer să vă spun până acum nu am avut probleme majore şi nu am amendat pe nimeni. Este bine de ştiut că persoanele străine nu au voie să intre în incinta instituţiei. Elevii trebuie să se simtă în siguranţă la şcoală şi nu trebuie să îşi facă griji. Pot spune că dăm puţină siguranţă şi paznicilor instituţiei. Oricum amenzile nu le dăm noi. În cazul în care am avea o problemă anunţăm biroul de ordine publică, iar poliţiştii vin şi iau măsurile care se impun”, ne-a informat Vasile Uleanu, directorul instituţiei.
Prin curtea şcolii trec şi foarte multe persoane care merg la sala de sport a Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă”. „Mai trec persoane care merg la sala de sport. Am avut o singură problemă cu doi foşti elevi ai şcolii, dar nimic grav. Mai vin alţii din alte părţi aici pentru a juca fotbal. Când le-am spus că nu au voie în curtea şcolii, mi-au răspuns spre surprinderea mea că nu scrie nicăieri acest lucru. Tocmai de aceea am pus şi acea pancartă la intrarea în curte”, a spus directorul instituţiei.