În acest an, Societatea de Salubritate, profit de 300 de milioane în primele 8 luni

SC Salubritate Publică Urbană Curtea de Argeş SRL (SPUCA) a avut în primele opt luni ale acestui an un profit de 300 de milioane de lei vechi, conform contabilului şef al societăţii, Doina Heroiu. În luna ocotmbrie societatea a plătit dividende Primăriei în valoare de 420 de milioane, în 2013 cifra de afaceri a SC Salubritate Publică fiind de 300.000 de euro, iar profitul de 60.000 de lei.
Societatea a fost înfiinţată în urma Hotărârii Consiliului Local Curtea de Argeş  nr. 78 din 17 august 2010, prin care se aproba reorganizarea Serviciului Public de Gospodarie Comunală prin excluderea din obiectul de activitate a activităţii de salubrizare a localităţilor. Consiliul Local Curtea de Argeş a aprobat delegarea directă către SC Salubritate Publică Urbană a gestiunii serviciului comunitar de salubrizare stradala a municipiului, iar firma se mai ocupă şi de activitatea de ecarisaj. Săptămâna trecută la sediul societăţii a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor, constituită din Consiliul Local, la care au fost aprobate două achiziţii, după cum aţi aflat din ziarul nostru, o autoutilitară şi un aspirator stradal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email