În această perioadă, Pensionarii împrumută bani pentru lemne

În fiecare toamnă sute de vârstnici se îndreaptă către Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din municipiul nostru (CARP). Fie că este vorba de bani pentru lemne sau cheltuieli curente, bătrânii apelează la împrumuturi ca ultimă resursă pentru a putea face faţă sezonului rece care se apropie cu paşi repezi.
O dată cu venirea toamnei, numărul cererilor de împrumuturi depuse la CARP a crescut, asta după ce mai mulţi pensionari din municipiu sau din comunele arondate au început să îşi ia măsuri de precauţie pentru sezonul rece. Cei mai mulţi se împrumută pentru a cumpăra lemne de foc sau pentru a-şi umple cămările cu tot ceea ce este necesar. „În fiecare lună asociaţia noastră îşi realizează scopul principal, care se reflectă prin creşterea numărului de membri sau prin acordarea de ajutoare rambursabile sau nerambursabile. Prin activităţile pe care noi le desfăşurăm aducem o contribuţie însemnată la uşurarea vieţii celor vârstnici. În ultima lună am acordat 926 de împrumuturi rambursabile, cuprinse ca valoare între 600 şi 7.000 de lei, atât cât este plafonul maxim stabilit de consiliul director”, a declarat Apostol Zamfira, preşedintele CARP.
Puncte de încasare a ratelor în comunele din care provin vârstnicii
Pentru pensionarii argeşeni, posibilitatea de a se împrumuta în sistem de ajutor reciproc este cea mai avantajoasă soluţie pentru a face faţă cheltuielilor. Bătrânii se feresc să facă credite bancare, iar la CARP sunt atraşi de dobânda mică, dar şi de faptul că sistemul este convenabil. Aceştia preferă mai degrabă să fie datori la CARP, unde datoriile se achită eşalonat, iar sistemul este bazat pe cotizaţiile membrilor. Mai mult decât atât, pentru a veni în sprijinul pensionarilor care locuiesc în comunele arondate municipiului, conducerea instituţiei a stabilit mai multe puncte de încasare a ratelor. „Pentru micşorarea cheltuielilor membrilor am stabilit ca plata ratelor împrumuturilor să se facă prin puncte de puncte de încasare situate în satele sau comunele din care provin cetăţenii. Astfel, oamenii nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze în fiecare lună la sediul CARP”, a mai spus Apostol Zamfira.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email