Consiliul Local Curtea de Argeş va aproba la şedinţa extraordinară de luni „acoperirea definitivă din excedentul bugetului local a deficitului secţiunii de dezvoltare din anul 2016 în valoare de 5,779 milioane de lei”. Bugetul local este construit pe două secţiuni, cea de dezvoltare şi cea de funcţionare. În 2016, din excedentul bugetar al anului 2015, ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare, a fost utilizată suma de 5,8 milioane de lei pentru „realizarea unor obiective de investiţii”.
„Practic, în cursul anului a fost o utilizare temporară a excedentului, şi acum Consiliul Local şi-a asumat utilizarea definitivă a excedentului din anii trecuţi”, ne-a spus Ghoreghe Florescu, directorul economic al Primăriei, care a precizat că „banii nu s-au dus neapărat la investiţii. S-au mai făcut şi restituiri pentru corecţiile financiare aplicate pentru nerealizarea parcului fotovoltaic”.
De fapt, administraţia locală a înapoiat 5 milioane de lei fonduri europene plătite firmei care a câştigat licitaţia pentru amenajarea unui parc fotovoltaic dar care nu a respectat contractul de lucrări. Primăria a dat în judecată societatea care să-şi recupereze banii, dar aceasta a intrat în insolvenţă.