În 2013, Bugetul local, realizat în proporţie de 99,6%

În ciuda crizei care bântuie de câţiva ani, locuitorii Curţii de Argeş îşi achită conştiincios dările locale, astfel încât administraţia locală să poată să cheltuiască liniştită banii. În ultimele zile ale lui 2013, zeci de cetăţeni au stat la coadă să plătească impozitele şi, în urma unei mici revolte, au şi reuşit. Mai mulţi argeşeni ne-au sesizat că ghişeele erau închise cu mult timp înainte de terminarea programului, şi doar intervenţia primarului a dus la deschiderea acestora pentru ca cei veniţi să poată plăti şi pentru salariile celor care deciseseră că au muncit prea mult într-o zi de 30 decembrie.
Potrivit unei statistici prezentate de primarul Nicolae Diaconu, la jumătatea lunii decembrie, deci înainte de cozile de la ghişee, bugetul local era realizat în proporţie de 99,6% per total, iar la capitolul încasări din impozitul pe venit procentul era chiar de 106,3%. Din impozite şi taxe pe proprietate s-a încasat la buget mai mult decât s-a prevăzut, procentul fiind de 103,3%, depăşirea sumelor prevăzute a fi încasate înregistrându-se şi la sumele defalcate din TVA. Bani mai puţini a încasat bugetul din venituri din proprietăţi şi din concesiuni şi închirieri, adică 98%, a precizat primarul Nicolae Diaconu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email