IMPLICAREA MARELUI DOMNITOR MIRCEA CEL BĂTRÂN ÎN CONFRUNTĂRILE DINASTICE PENTRU TRONUL SEMILUNII

I.Evenimente premergătoare implicării celebrului domnitor valah in confruntările dinastice otomane

Dupa înfrângerea majoră de către armata mongolă a forţelor Semilunii în bătălia de lângă Ankara, marele domnitor Mircea a trecut la o serie de acţiuni atât pe plan intern, cât şi în relațiile cu statele din Balcani şi din Centrul Europei pentru dezvoltarea economică şi militara a Țării Româneşti. Luând în considerare eventuale consecințe militare din partea Ungariei, ca urmare a unor întreprinderi ale sale neagreate, marele domnitor valah a analizat foarte bine necesitatea întăririi relațiilor de întrajutorare reciprocă între Țara Românească şi Polonia şi ca atare tratatul încheiat in 1389 a fost reînnoit in 1404 si in 1410. Ultima înţelegere a intervenit, tocmai, ca masură de siguranţă şi protecţie, datorită implicării domnitorului muntean în susţinerea unor acţiuni militare pentru succesiunea dinastică la tronul Semilunii. După ce Baiazid I (aflat în captivitate) a pierit în anul 1403 în Anatolia, imediat au început confruntările pentru succesiunea la tronul imperiului între fiii lui: Suleyman, Isa, Musa şi Mehmet.În urma reconstituirii întinderii teritoriale a Țării Româneşti, pe care o avea înainte de bătălia de la Rovine, la care s-au adaugat ulterior (în urma cuceririlor de către munteni de la genovezi) cetățile Chilia şi Licostomo (Chilia Veche), abilul voievod Mircea s-a întâlnit, în anul 1406, la Mănăstirea Tismana cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg.  În urma unor discuții cordiale, inclusiv de recunoaştere a întinderii Țării Româneşti (care nu a mai fost atinsă niciodată până la Unirea Mică din 1859), regele Ungariei i-a solicitat lui Mircea stăpânirea asupra cetății Licostomo. Bineînţeles că a fost un refuz din partea abilului domnitor valah, urmând, după cum era de așteptat în anii următori, şi o serie de fricțiuni între cele doua state.

  1. Ajutorul dat de abilul domnitor Mircea lui Musa Celebi în confruntările cu pretendenţii la tronul  Semilunii

Începând cu toamna anului 1404, în Asia mică, s-a desfășurat un război fratricid, pentru succesiune la tron, între doi dintre fiii lui Baiazid I (cel mai mare și cel mai mic), respectiv, Süleyman și Mehmed. Potrivit cronicilor turcești, prin solul muntean, abilul voievod Mircea i-a sugerat lui Musa Celebi (fratele celor doi amintiți) să vina în Țara Românească pentru a primi ajutor în vederea urcării pe tronul Semilunii. Acesta (și cu acordul lui Mehmed) a ajuns în Muntenia, la sfârșitul anului 1409, la Curtea domnească  de la Argeș. Mare bucurie a fost pentru abilul domnitor valah, fiindcă acum avea și acest rol, de neimaginat până atunci (ce nu s-a mai repetat în istoria statului muntean), de implicare activă în confruntările dinastice pentru  tronul Semilunii. În afară de primirea cordială făcută viitorului sultan (fiind cinstit cu daruri prețioase, pentru care cronicarii turci l-au numit  pe domnitor și ,,un mare erou necredincios”), Mircea a fost de acord și cu cerința lui Musa de a lua de soție pe fiică voievodului. Bineînțeles că pretendentul la tronul Semilunii i-a promis marelui domnitor valah stăpânirea unor ținuturi la sud de Dunăre și alte daruri, dacă va fi susținut militar în luptele dinastice.După ce Mircea a analizat foarte bine situația i-a pus la dispoziție fiului de sultan un corp de cavalerie de elită sub comandă viteazului sau nepot, Dan, (viitorul domn al Tării Românești, cunoscut că ,,Dan al II-lea cel Viteaz”, fiul lui Dan I). Alături de forța amintită s-a adăugat o importantă structură luptătoare sârbească condusă de Ștefan Lazarevici (care tocmai se împăcase cu Mircea), cu care Musa a acționat împotriva lui Süleyman la 15 Iunie 1410. Fiind învins (se pare și în urmă unei trădări), tânărul pretendent la tronul Semilunii se va retrage, ajungând  la Dunăre în Țara Românească unde este întâmpinat de către abilul domnitor Mircea, socrul sau. Din nou, cu sprijin valah și sârbesc, la care s-au adăugat o parte din structurile armatei lui Süleyman, Musa reușește o victorie importantă în confruntarea de la Kosmidion (lângă zidurile Bizanțului, pe Cornul de Aur) din primăvara anului 1411, devenind astfel sultan peste Rumelya (incluzând și toată stăpanirea otomană din Balcani. Împărătia lui Musa a durat mai bine de doi ani, ea fiind clătinată și încheiată brusc, atât datorită unor dorințe de mărire (asediind chiar și Salonicul), dar și că urmare a nerespectării de către tânărul sultan a promisiunilor făcute unora (precum Ștefan Lazarevici, ce a trecut de partea adversă), care l-au ajutat să ajungă pe tronul Imperiului. Așadar, evoluția confruntărilor dinastice pentru tronul Semilunii au determinat ca, în Iulie 1413, Musa să fie înfrânt, înlăturat și anihilat, de către forțele superioare ale fratelui său Mahomed (în urma bătăliei de pe Câmpia Chamurli, Samokov-Bulgaria), care devenea astfel sultanul întregului Imperiu otoman.

III.  Încercarea marelui domnitor Mircea de a restabili favorabil succesiunea dinastică la tronul imperial

Domnul  Ţării Românești („prințul necredincios” al Semilunii), însuflețit de un curaj nemaîntâlnit în implicarea la succesiunea conducerii unui Imperiu ce reprezenta un real pericol pentru întreaga creştinătate, fiind biruitor deja în înlăturarea unui padișah (Süleyman), a gândit și a acționat pentru a schimba un altul mult mai periculos. În acest scop, inegalabilul domnitor Mircea a intervenit și relaționat cu importante personalități militare otomane ale timpului în demersul său de sprijin și a lui Mustafa Celebi (fratele lui Musa), care în acele vremuri tulburi ale confruntării dinastice, în Iunie 1415, se afla în Capitala valahă de la Argeș, în depline sfătuiri și plănuiri, pentru înlăturarea de la tron a lui Mahomed (fratele sau). Implicarea marelui domnitor Mircea nu a fost inițial zadarnică, fiindcă, împotrivă întrezaritului mare sultan Mehmed I, a participat la realizarea unei înțelegeri militare interstatale (alianțe) de amploare și chiar statornică, la prima vedere, între Țara Românească, Serbia, Veneția, Constantinopol și emiratul anatolian Caraman. În vederea derulării acțiunilor promiţătoare ale acestei alianțe, flotă veneţiană a procedat imediat la nimicirea structurilor de atac ale flotei otomane, care aveau ca obiectiv blocarea deplasării pe Dunăre a unor forțe importante ale armatei conduse de Mustafa. Ca urmare a unor tertipuri și înțelegeri ulterioare ale lui Mehmed cu Manuel al II-lea Paleologul (Împăratul Imperiului Bizantin), acțiunile de reușită ale forțelor aflate sub comanda tanărului pretendent la tron-Mustafa, (sprijinit militar de Valahia),  au fost sortite eșecului, ca urmare a trădării comandantului corpului de oaste destinat de către Constantinopol, pentru a acţiona ofensiv în cadrul alianței amintite.

  1. Ultima intervenţie a marelui domnitor valah în rivalitatea pentru tronul Semilunii

Renumitul domnitor Mircea, vestit prin răbdarea, optimismul și tenacitatea sa, a întreprins în anul 1416 o ultimă intervenție în scopul schimbării de pe tron a lui Mehmed I,  cel care reprezenta, deja, puterea supremă otomană în Imperiu (un pericol iminent pentru Țara Românească și pentru Balcani în general) prin sfătuirea și susținerea  șeicului Bedr-ed-Din, un întreprinzător reformator, (considerat utopic și controversat) de factură socială, economică și religioasă, ce avea că scop tinderea tuturor oamenilor spre o singură religie (prin eliminarea diferențelor dintre cele existente), precum și atingerea parametrilor adecvați egalităţii sociale și economice, reprezentând astfel un real pericol pentru cutumele existenței medievale a Semilunii.  Sprijinul militar primit din partea statului valah l-a ajutat pe șeic să pătrundă în Rumelia, dar iscoadele sultanului au permis angajarea rapidă a unor forțe din subordine, capabile să-l captureze și anihileze, ceea ce a făcut ca să înceteze revolta de amploare proiectată să se dezvolte în zona Balcanilor.

  1. Pacea cu Semiluna şi plata tributului de către Valahia

Acțiunile complexe ale marelui domnitor Mircea pentru susținerea a trei pretendenți la tronul Semilunii a deranjat mândria și a stârnit furia victoriosului sultan Mehmed (Mahomed) I, în confruntările cu frații săi, ceea ce l-a determinat să amenințe și să atace Țara Românească. În acele vremuri deosebit de tulburi pentru Valahia, domnitorul muntean nesusținut de niciuna dintre puterile aliate (potrivit prevederilor tratatelor bilaterale încheiate cu Ungaria și Polonia) a decis să încheie imediat pace și să plătească tribut (cca. 3000 de galbeni-piese aur) Semilunii, în condițiile unui armistițiu vremelnic, urmând că Țara Românească să beneficieze de libertatea și de siguranța sa în continuare.

  1. Concluzii

Nicicând în istoria românilor, în afară de eruditul, abilul, strategul și inegalabilul „prinț necredincios” Mircea, nu a existat un alt domnitor într-unul sau altul dintre cele trei principate românești care să se implice dinamic în rivalitatea pentru tron a descendenților dinastici otomani. El a fost cel care a primit adeziunea pașalelor și vizirilor din Balcani, după ce mai întâi aceștia au fost convinși că trebuie să-l susțină militar pe Musa Celebi, pentru tronul Semilunii. În acele timpuri, ostașii din corpul destinat de domnitor au luptat pentru cauza amintitului pretendent la tron în zone deosebit de semnificative atunci și astăzi, de pildă: lângă zidurile Bizanțului și la Salonic.  Așadar, implicarea diplomatică și militară a unei Țări Românești mici, incomparabile cu Semiluna, în problemele dinastice otomane prin Mircea cel Mare, denumit peste veacuri „cel Bătran” sau mai degrabă cel înțelept și abil (cum l-a considerat de fapt genialul Eminescu), a evidențiat  generațiilor ce au urmat măestria conducerii unui stat medieval puternic românesc în fața unui imperiu dezlănţuit spre stăpânire și o continuă subjugare nemiloasă. Aceste fapte explică tocmai dibăcia marelui domnitor creștin Mircea, rămasă în conștiință posterităţii, prin imaginea unui viteaz și cârmaci maestru de neam și țară, cu un patriotism nemaîntâlnit până atunci, generator de reverberații viitoare în succesul luptelor crâncene și continue ale românilor pentru libertate, independență și suveranitate cu forțele deosebit de agresive și nocive ale marelui inamic otoman.

Prof.univ.dr. Gheorghe MINCULETE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email