Ilegal şi fără rezolvare! Un ghiozdan pentru clasa I cântăreşte 4 kg!


Potrivit recomandărilor făcute de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, elevii ar trebui să care ghiozdane care să cântărească maxim 10% din greutatea lor. Am mers la una din unităţile de învăţământ din municipiu şi am vrut să vedem exact cât cântăreşte un ghiozdan pe care cei mici îl poartă în spate în fiecare zi. Rezultatul: în medie, ghizdanul unui elev din ciclul primar, cântăreşte 3,5 kilograme în condiţiile în care copilul care îl poartă are între 20 şi 35 de kilograme.

„Mă ajută mami, că e prea greu!”

Am mers mai întâi la clasa II. Aici l-am întâlnit pe Ştefan, care are 8 ani şi cântăreşte 19 kilograme. Teoretic, ghiozdanul lui Ştefan nu ar trebui să depăşească 1,9 kilograme. Am pus ghiozdanul pe cântar, şi am descoperit că avea aproape 4 kilograme. “Nu am decât caietele de teme şi de clasă, manualele şi penarul”, ne explică băiatul. Pentru că nu este în stare să îl care, cel mic este însoţit în fiecare zi de părinţi. “Vin mereu mami şi tati cu mine la şcoală. Abia pot să îl ridic şi mi-l aduc ei până în clasă”, ne explică Ştefan. Teodora este în clasa a III-a şi are 31 de kilograme iar ghiozdanul ei cântăreşte 4,5 kilograme. Zâmbeşte uşor şi ne spune că s-a obişnuit cu greutatea. “M-a învăţat mami să îl port corect. Îl pun pe ambii umeri, ca să nu mă doară spatele. E cam greu, dar trebuie să îl car”, ne spune fetiţa. Ioana este elevă în clasa a VII-a şi are 44 de kilograme, iar ghiozdanul ei are aproape 6 kilograme. “Nu am decât strictul necesar. Un penar, cărţi, caiete şi culegeri. Deja am început să merg cocoşată, de la greutatea ghiozdanului. Dacă mai am şi sportul, trebuie să mai car şi plasa cu trening şi adidaşi”, ne spune tânăra. În fiecare zi stă cel puţin şase ore la şcoală. “Nu prea mai am timp de nimic. Încep orele la 12 şi termin la şapte seara. Ajung acasă moartă de obosită”, adaugă eleva.

„Ghiozdanele frumoase sunt grele chiar şi goale”

Învăţătoarea Anicuţa Spiridon, de la Şcoala Generală Mircea cel Bătrân, crede că o problemă o reprezintă şi faptul că ghiozdanele “de ultimă generaţie” sunt destul de grele chiar şi goale. “Ghiozdanele noi sunt într-adevăr frumoase, dar dacă îl punem pe cântar, fără nimic în ele cântăresc mai bine de 1,5 kilograme. De cele mai multe ori, ghiozdanul frumos este şi greu. Acelaşi lucru pot să îl spun şi despre penar. Faţă de ce se întâmpla în urmă cu câţiva ani, programa şcolară s-a schimbat şi nu ştiu dacă acest lucru este întotdeauna în favoarea elevilor”, ne spune învăţătoarea. La începutul fiecărui an şcolar, cadrele didactice recomandă părinţilor să cumpere ghiozdane nu foarte mari, confecţionate din materiale uşoare. De asemenea, multe cadre didactice spun că şi-ar dori ca programul de studiu al elevilor să fie ceva mai lejer. “Ar trebui să se schimbe ceva în sistemul de învăţământ actual. Elevii de la gimnaziu au foarte multe ore, poate chiar şapte ore pe zi. La un calcul simplu, câte o carte la fiecare materie şi câte două caiete, plus penarul nu are cum să cântărească sub 5 kilograme. Consider că e mult prea mult pentru un copil care poate are 35-40 de kilograme. Cei mici au avantajul că sunt mai mereu însoţiţi de părinţi, dar cei mari vin singuri şi petrec jumătate de zi pe băncile şcolii. Ajung acasă obosiţi şi abia mai au timp de teme sau să joace”, spune Cornelia Marcela Sârbu, directorul Şcolii Generale Mircea cel Bătrân.

Le deformează coloana copiilor

Părinţii care vin în fiecare zi la şcoală şi cară ghiozdanele copiilor îşi amintesc cu nostalgie de vremea în care au fost ei elevi. “Atunci nu era aşa ceva. Nu existau zeci de manuale, culegeri şi auxiliare. E o nebunie! Îmi e greu mie să îi car ghiozdanul şi sunt om în toată firea. Cei de la minister trebuie să facă ceva”, spune Marian Popa, tatăl unui elev din clasa a III-a. “Ce să facem? Să îi trimitem fără cărţi? Poate ar trebui să luăm exemplu de la cei din străinătate. O soluţie ar fi ca ei să aibă două rânduri de manuale. Un rând să rămână la şcoală, în dulapuri cu cheie, şi un alt rând de cărţi care să stea acasă. În acest mod, s-ar uşura semnificativ greutatea ghizdanului. Sau să facă programa şcolară ceva mai lejeră”, crede Corina Stan. O altă mămică, consideră că înfiinţarea unor after-school-uri, ar soluţia ideală. “În Finlanda, copiii îşi fac temele la şcoală, la after-school. Copiii de aici nici măcar nu au ghiozdan şi pleacă acasă liniştiţi, fără stresul temelor”, ne spune Andreea Vâlcescu.
Urmările acestor fapte sunt destul de serioase, având repercusiuni asupra sănătăţii copiilor. Medicii spun că ghiozdanele extrem de grele le deformează coloana, ducând la discopatie lombară şi cervicală mult prea devreme pentru copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email