Ieri, Peste 450 de poliţişti au fost în stradă pentru deschiderea anului şcolar

Cu ocazia începerii noului an şcolar, peste 450 de cadre ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au acţionat ieri pentru menţinerea ordinii publice şi creşterea gradului de siguranţă în incinta şi în zonele adiacente tuturor unităţilor de învăţământ. Cei 432 de poliţişti de ordine publică, 28 de la rutieră, doi de la prevenire şi 12 de la alte structuri s-au aflat în preajma celor 530 de şcoli şi 42 de licee din judeţ. De altfel, echipajele de poliţie vor fi prezente zilnic, pe durata întregului an şcolar, în zona unităţilor de învăţământ, în intervalele orare în care elevii intră sau ies de la cursuri, urmând să fie supravegheate, de asemenea, traseele pe care se deplasează aceştia. Agenţii rutieri vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor.
Vor fi verificate magazinele şi mijloacele de transport
În noul an şcolar vor fi identificate şi controlate toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, pentru a se asigura respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor. Poliţiştii de prevenire şi de proximitate vor fi prezenţi la orele de dirigenţie, pentru a le oferi elevilor sfaturi şi recomandări preventive care să îi ajute să îşi protejeze bunurile şi integritatea fizică sau să gestioneze eventualele conflicte în care sunt implicaţi. În mediul rural, poliţiştii din structurile de prevenire, de proximitate şi de la posturile comunale vor avea întâlniri cu reprezentanţi ai şcolii, cu părinţi şi elevi. De asemenea, vor fi identificaţi toţi deţinătorii de autovehicule destinate transportului şcolar. Ei vor fi instruiţi cu privire la obligaţiile ce le revin, în vederea asigurării unei stări tehnice corespunzătoare şi a utilizării acestor mijloace strict conform destinaţiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email